Tremură cu gândul la Steaua! Niță a semnat, dar mutarea poate pica

Tremură cu gândul la Steaua! Niță a semnat, dar mutarea poate pica
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dacă Niță nu va fi transferat, Răzvan Stanca ar putea să rămână în lotul campionilor

Finanțatorul Gigi Becali nu mai este atât de convins că Steaua are nevoie, din sezonul următor, de Florin Niță.

Chiar dacă oficialii roș-albaștrilor au anunțat că au semnat un contract pe cinci ani cu portarul Concordiei, actul nu va avea nicio valabilitate dacă nu va fi înregistrat la Liga Profesionistă în această vară. ProSport a aflat că steliștii au dubii în privința portarului în vârstă de 25 de ani și cred că s-au cam grăbit să-l ia. Motivul e reprezentat de gafele făcute în ultimul timp în poarta celor de la Concordia Chiajna.

Prestația bună avută de Cojocaru în meciul de la Bistrița l-a făcut pe latifundiarul din Pipera să afirme: „După ce pleacă Tătărușanu, Cojocaru o să fie portarul nostru numărul unu! E crescut de noi, iar la Bistrița acest copil mi-a dovedit că are calități. Nu văd motive să mai aducem vreun alt portar”.

Stanca stă după Niță

În aceste condiții, în cazul în care Florin Niță nu va mai ajunge la Steaua, Răzvan Stanca are toate șansele să rămână și din sezonul viitor la actuala sa echipă. „Din câte știm noi, Stanca mai are contract cu Steaua încă doi ani. Însă managerul se pare că deja i-a spus să-și caute echipă. Cum Niță nu mai e atât de sigur de transfer, atunci Stanca mai mult ca sigur va rămâne pe loc. Oricum, o decizie finală se va lua peste trei săptămâni”, ne-a spus, ieri, un oficial al Stelei.

Niță a greșit de trei ori în acest retur: cu Astra, cu Vaslui și cu CSMS Iași

Luni va afla verdictul

Judecătorii de la Curtea Supremă au încheiat, ieri, procesul în care Gigi Becali este acuzat de procurori pentru acte de corupție în schimbul de terenuri făcut la sfârșitul anilor 90 cu Ministerul Apărării Naționale. S-a stabilit ca decizia să rămână în pronunțare, urmând ca verdictul să se dea în cursul zilei de luni. Dacă latifundiarul din Pipera va fi găsit vinovat, el poate primi pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 15 ani.
meciul cu viitorul

„Vom evolua corect”

Deși Laurențiu Reghecampf va trimite pe teren, duminică seară, împotriva Viitorului Constanța, o echipă compusă mai mult din rezerve, Gigi Becali a declarat, ieri, că sub nicio formă Steaua nu se va preda în acest meci. „Hai să terminăm cu prostiile! O să vedeți că Steaua le va da cu terenul în cap celor de la Viitorul, chiar dacă vom evolua cu rezervele. În plus de asta, niciodată Hagi nu va accepta să câștige necinstit puncte în Ghencea”, a spus Becali.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri