Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Trei dileme pentru Bonetti! Cum arată Dinamo înainte de Supercupă și ce semne de întrebare mai are italianul

Trei dileme pentru Bonetti! Cum arată Dinamo înainte de Supercupă și ce semne de întrebare mai are italianul

Italianul a creionat un prim „11", dar are cel puțin trei alegeri de făcut. Cea mai importantă: Dănciulescu va fi sau nu titular?
Trei dileme pentru Bonetti! Cum arată Dinamo înainte de Supercupă și ce semne de întrebare mai are italianul

Italianul a creionat un prim „11”, dar are cel puțin trei alegeri de făcut. Cea mai importantă: Dănciulescu va fi sau nu titular?

Cu echipa apropiată de cea a titularilor, Dinamo a pierdut ieri cu Mlada Boleslav (0-1)

Fundaș dreapta, inter dreapta, extremă dreapta, acestea sunt posturile pentru care Bonetti caută încă titularii
Rus este jokerul tehnicianului, acoperind foarte bine mai multe poziții

Sistemul rotației cu care Bonetti și-a obișnuit jucătorii în timpul antrenamentelor a funcționat perfect și în amicale. Tehnicianul dinamovist a alternat distribuțiile pe parcursul celor șapte meciuri de pregătire din Austria de până acum, însă și-a trădat ideile tactice. Sistemul 4-3-3 pare bătut în cuie, el fiind folosit permanent în partidele considerate serioase, cum a fost și cel de aseară cu Mlada Boleslav (0-1), adică atunci când a introdus pe teren o echipă ce se apropie de titulatura „de bază”. Numai că Bonetti are încă dileme în privința mai multor titulari.

1. „Pufi” sau Naumovski
Duelul dintre Bălgrădean și Naumovski este unul crâncen, chiar dacă macedoneanul părea să-și fi asigurat statutul de titular. După ce în primele două treimi ale sezonului trecut a fost titular de drept, „Pufi” a fost trecut în rezervă de Bonetti, iar acum, în Austria, a fost titular doar când tehnicianul a considerat că Naumovski are nevoie de odihnă. Bălgrădean a apărat însă excelent, iar eforturile sale vor fi recompensate, mai ales dacă Naumovski va gafa așa cum a făcut-o și ieri cu Mlada, când a scăpat mingea din mână.

2. Unde joacă Rus?
Dario Bonetti e probabil bucuros că are un jucător precum Laurențiu Rus. Fotbalistul de 27 de ani este jolly-jokerul italianului, el fiind folosit ca mijlocaș dreapta, inter dreapta, dar și fundaș dreapta, postul său de bază. În apărare, însă, Bonetti îl are pe Nica, tânărul care a jucat exact pe flanc, în defensivă, și care a fost titular în șase din cele șapte meciuri de pregătire.

La mijloc, Rus s-ar bate pentru un loc de titular cu Issa Ba, lăsat ieri cu Mlada în afara primului „11”, dar și cu Boubacar, una din revelațiile cantonamentului. Totuși, prezența sa în linia mediană ar asigura un plus de mobilitate, agresivitate, dar și forță ofensivă.

3. Revelația Matei, doar rezervă?
Cel mai ofertant compartiment pentru Bonetti este cel ofensiv, acolo unde, folosind un pivot și două extreme, italianul are de unde alege. Pentru postul de pivot, Niculae are postul asigurat, alternativele fiind Țucudean sau Axente, ultimii doi etalând o bună poftă de gol. Pe flancuri, favoriți par a fi Alexe, pe stânga, și Dănciulescu, pe flancul opus. În această situație, însă, ar dispărea din echipă Cosmin Matei, cel mai în formă dinamovist al momentului. În plus, mai sunt variantele Strătilă sau Curtean, ultimul fiind cel mai scump transfer al iernii trecute (350.000 de euro).

Baza Săftica, proprietatea lui Dinamo
Baza de pregătire de la Săftica este oficial proprietatea echipei de fotbal Dinamo, începând de ieri. Chiar dacă alb-roșiii folosesc de mulți ani cantonamentul din localitatea ilfoveană, terenul a fost revendicat. Cum părțile nu se înțeleseseră inițial, lucrurile au mers în instanță, dar ieri verdictul dat a fost unul favorabil clubului din „Ștefan cel Mare”.

Top golgeteri în amicale:
Țucudean 3, Axente 2, Alexe 1, Platini 1, ,Mărkuș 1, Dănciulescu 1, Rus 1, S. Filip 1, Mușat 1, Strătilă 1

34 de jucători a folosit Bonetti în cele șapte meciuri de pregătire, inclusiv Moți, plecat între timp în Bulgaria

512 minute a jucat Luchin în cele șapte amicale, fiind cel mai folosit dinamovist
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Mediafax
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Cancan.ro
Greșeala cumplită din 1941, repetată de Armata Română? Un general NATO acuză: „La parade dă bine, pe front ar fi dezastru”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Secretul longevității lui Lionel Messi. La ce a renunțat complet legenda Argentinei să joace la cel mai înalt nivel și la 38 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Râzi cu lacrimi
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Descopera.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Tanks își unește forțele cu universul Far Cry
Go4Games
Japonezii lansează „transportul public” spre Lună. Primul „autobuz” selenar va decola în mai puțin de 4 ani
Promotor.ro