„Trebuie să câștigăm cu Dinamo pentru a termina pe locul doi!** Îi înțelegem pe fani dacă nu vor umple stadionul”

Redactor:
Radu Faur
  • Publicat:
  • Actualizat:

Timișorenii au ratat în proporție de 99 la sută șansa să câștige
primul titlul de campioană, din istorie, în partida de la
Galați.

Dezamăgiți de acest fapt, jucătorii lui Poli speră să câștige
ultima partidă din acest sezon, împotriva lui Dinamo, și să își
păstreze astfel locul secund.

„Urmează ultima partidă din acest sezon, sperăm să ne
revenim din punct de vedere psihic pentru că suntem și noi foarte
afectați după înfrângerea cu Oțelul, dar acest ultim meci ne poate
păstra vii șansele pentru Liga Campionilor. La Galați nu am fost
umiliți, a fost pur și simplu o mare dezamăgire pentru că am fost
atât de aproape de acest titlu. Știm că a fost greu pentru toți
acești oameni minunați care au crezut în noi, dar cel mai important
e să ne gândim la meciul cu Dinamo”
a spus Ovidiu Burcă
într-o conferință de presă.

Intrebat dacă crede că mai sunt șanse ca meciul dintre Pandurii și
Oțelul să se joace în cele din urmă, Burcă a spus:

„Dacă se va juca, va ramâne o speranță mică la titlu, însă e foarte
greu ca Oțelul să se impiedice.”

FUndașul lui Poli a precizat și care sunt motivele pentru care
crede că bănățenii nu au reușit să câștige titlu.

„In fotbal diferențele sunt făcute de detalii foarte mici
și jocul de la Galați a fost decis de unele detalii
mici”

Burcă e sigur că fostul jucător și tehnician al lui Poli, Cosmin
Contra, ar fi fost încântat dacă Timișoara ar fi reușit să câștige
titlul, mai ales că ar fi avut și el merite în acest sens.

„Contra ar fi fost bucuros să ne fi văzut campioni. A făcut
parte din familia lui Poli Timsoara și ca jucător și ca antrenor și
ar fi avut și el merite dacă luam titlul”

Jucătorul bănățenilor a mai spus că îi înțelege pe fanii
alb-violeților dacă nu vor veni în număr mare la meciul cu
Dinamo.

„Știu că le-am produs o mare dezamăgire, că e încă un
moment în care au fost foarte aproape de o sărbătoare, le înțelegem
frustrările și îi vom înțelege dacă nu vor umple stadionul la
meciul cu Dinamo, Pentru noi nu are nicio relevanță că adversarul
se numește Dinamo, trebuie doar să învingem ca să ne menținem pe
locul doi.”
a încheiat Ovidiu Burcă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Decizie pentru utilizatorii TikTok din ROMÂNIA. Să facă asta este INTERZIS prin lege
Decizie pentru utilizatorii TikTok din ROMÂNIA. Să facă asta este INTERZIS prin lege
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen