„Trebuie reprogramat meciul cu Rapid!** Am vorbit cu Dragomir!”

Programarea partidei dintre Dinamo și Rapid la doar două zile după ce naționala "B" va întâlni selecționata similară a Portugaliei a stârnit reacții acide din partea oficialilor celor două formații. Acționarul formației din Ștefan cel Mare, Vasile Turcu, a declarat că a avut o discuție cu Dumitru Dragomir în vederea reprogramării meciului pentru ziua de sâmbătă. "Am discutat cu domnul Dragomir în această dimineață când mergea să negocieze reprogramarea jocului cu televiziunea. Am încredere deplină în președintele Ligii Profesioniste pentru că nu am cerut decât o amânare de o zi. Este și interes național la mijloc, trebuie să ne gândim și la tricolori. Dacă așa a decis Federația Română de Fotbal, nu ne putem opune. Cu toate acestea sunt convins că se vor găsi soluții și vom ajunge la un numitor comun pentru o decizie convenabilă tutror părților", a declarat Vasile Turcu la sptfm.
"Trebuie reprogramat meciul cu Rapid!** Am vorbit cu Dragomir!"

Programarea partidei dintre Dinamo și Rapid la doar două zile după ce naționala "B" va întâlni selecționata similară a Portugaliei a stârnit reacții acide din partea oficialilor celor două formații.

Acționarul formației din Ștefan cel Mare, Vasile Turcu, a declarat că a avut o discuție cu Dumitru Dragomir în vederea reprogramării meciului pentru ziua de sâmbătă.

"Am discutat cu domnul Dragomir în această dimineață când mergea să negocieze reprogramarea jocului cu televiziunea. Am încredere deplină în președintele Ligii Profesioniste pentru că nu am cerut decât o amânare de o zi. Este și interes național la mijloc, trebuie să ne gândim și la tricolori. Dacă așa a decis Federația Română de Fotbal, nu ne putem opune. Cu toate acestea sunt convins că se vor găsi soluții și vom ajunge la un numitor comun pentru o decizie convenabilă tutror părților"
, a declarat Vasile Turcu la sptfm.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]