Traore nu mai pleacă de la CFR

Redactor:
Daniel Lup
Traore nu mai pleacă de la CFR
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar dacă vor bate palma cu un club din străinătate pentru
cedarea lui Traore, șefii campioanei doresc să îl păstreze pe
jucător și în retur. Mai mult, CFR a adus în Antalya un conațional
al lui Traore, care va fi testat câteva zile.

Chiar dacă sunt la 12 puncte de Oțelul Galați, oficialii campioanei
mai cred încă în câștigarea titlului. Tocmai pentru acest lucru au
decis să nu se despartă de mai mulți jucători de bază. Astfel, după
ce l-au dat pe Culio la Galatasaray, Traore are șanse mici să mai
fie cedat în această iarnă. Chiar dacă va veni o ofertă apropiată
de suma cerută de CFR – 5 milioane de euro – conducătorii din Gruia
vor cere ca angajamentul să intre în vigoare numai din vară. „Eu aș
vrea ca Traore să rămână cel puțin până la vară. Există un interes
mare pentru el, dar deocamdată nicio ofertă nu este apropiată de ce
vrem noi. Există și varianta să îl păstrăm până la vară, chiar dacă
vom semna cu un alt club”, a dezvăluit ieri președintele Iuliu
Mureșan.

14 goluri a
marcat Traore în 44 de partide
jucate în Liga I

Nuno
Claro depinde de Amadio

Aflat în ultimele 6 luni de contract, portarul lusitan al Clujului
a refuzat în acestă iarnă să plece la Brașov. Totuși, dacă portarul
italian Remo Amadio va convinge în primul cantonament din Antalya,
șefii din Gruia îi vor propune lui Claro rezilierea contractului.
„Nuno Claro mai are șase luni de contract și e posibil să îl ducă
la final”, a precizat, totuși, președintele Iuliu Mureșan.

Nu mai sunt interesați de Wesley

Iuliu Mureșan a declarat ieri că nu mai este interesat de
transferul brazilianului Wesley. „E adevărat că am discutat recent
cu domnul Porumboiu pentru Wesley, dar nu am ajuns la un acord. Nu
se pune problema să mai vină în acum. Campania de achiziții este
aproape finalizată”, a mai spus Mureșan. CFR a perfectat doar trei
transferuri în această iarnă: Mincă, Maftei și Nicoară.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen