Transferuri en-gros la Dinamo! Ce fotbaliști sunt așteptați să li se alăture „câinilor” în următoarele zile: „Mai sunt cam cinci jucători de venit!”

Transferuri en-gros la Dinamo! Ce fotbaliști sunt așteptați să li se alăture „câinilor” în următoarele zile: „Mai sunt cam cinci jucători de venit!”
  • Publicat:

Dinamo pregătește nu mai puțin de cinci transferuri în următoarele zile, mutări confirmate de administratorul special al clubului din Șos. Ștefan cel Mare, Iuliu Mureșan.

Dinamo a reușit până acum să parafeze transferurile lui Răzvan Patriche și Marius Tomozei și, în afara fotbaliștilor pe care antrenorul Flavius Stoican îi are în probe, la echipă sunt așteptați să ajungă cât de curând alți cinci jucători. Primul dintre aceștia care va semna este Igor Jovanovic, ceilalți patru fiind așteptați în cursul săptămânii viitoare.

Iuliu Mureșan a confirmat că Dinamo va aduce doi portari, astfel că echipa nu va fi descoperită în primul meci oficial din 2022 după ce Plamen Iliev a hotărât să nu mai îmbrace tricoul bucureștenilor, iar Mihai Eșanu s-a accidentat la meciul amical cu CS Mioveni.

Cinci transferuri la Dinamo

Dinamo transferă pe bandă rulantă în aceste ultime zile dinaintea reluării Ligii 1. După Răzvan Patriche și Marius Tomozei, care au semnat deja, alți fotbaliști sunt așteptați în Șos. Ștefan cel Mare în următoarele zile.

„Mai sunt cam cinci jucători de venit. Unul e fundașul central Igor Jovanovic, vine sigur mâine, el a mai fost și la Astra. Mai vin un mijlocaș și un atacant. O să mai apară și un portar, pentru că Iliev nu vrea să rămână la Dinamo, nu se antrenează decât în sală, iar Eșanu s-a accidentat și va sta trei săptămâni sau o lună.

Luni o să vină un portar, apoi va mai veni unul. Sper să acoperim acest post cu portari buni, cu experiență. Nu sunt români. Nu a fost greu să-i convingem, cu unul dintre portari ne cunoaștem, am mai colaborat, cu celălalt nu, dar îl știm, a fost la o echipă mai mare. Încercăm să umplem golurile din echipă. Nu pot să vă dau foarte multe detalii, până când vin și semnează există un risc”, a declarat administratorul special al lui Dinamo, Iuliu Mureșan, pentru Pro X.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Este interzis pentru cei care stau la parter. Decizie pentru proprietarii de apartamente
Este interzis pentru cei care stau la parter. Decizie pentru proprietarii de apartamente
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×