Toate îi merg pe dos lui Șumudică! Iarna i-a dat planurile peste cap: „Eu nu cred că va începe campionatul”

Redactor:
Dan Mirea
Toate îi merg pe dos lui Șumudică! Iarna i-a dat planurile peste cap: „Eu nu cred că va începe campionatul
  • Publicat:
  • Actualizat:
Marius Șumudică are parte de câteva episoade neplăcute la Astra, iar după ce șefii l-au dat în judecată pentru „ieșirea” de după meciul cu AS Roma, atunci când a înjurat FCSB-ul, iar mai apoi i s-a interzis să ia decizii în privința transferurilor, acum vremea l-a împiedicat să-și urmeze programul cu echipa. 
 
Astra ar fi trebuit să se antreneze azi, dar condițiile meteorologice au încurcat echipa campioană, iar antrenamentul a fost amânat.
„Ieri n-am făcut antrenament pentru că au avut vizita medicală și în general se termină cu o probă de efort, era destul de greu să mai facem antrenament, mai ales că s-a și terminat la orele prânzului. Eu nu sunt adeptul să fac antrenament după vizita medicală. Azi n-am putut să ne deplăsam, drumurile erau blocate. N-am putut să ajungem la Izvorani și de asta s-a amânat. Intram și în sală, lucram și afară”, a declarat Șumudică la Digi Sport.
 
Antrenorii din Liga 1 au declarat că doar 4 săptămâni de pregătire nu sunt suficiente, fiind un alt argument pentru a amâna reluarea campionatului, lucru cu care Marius Șumudică nu este de acord. 
„E o prostie (nr. să ai nevoie de 6 săptămâni de pregătire). Îți trebuie 6 săptămâni de pregătire dacă pierzi o lună. Noi am avut pauză două săptămâni. În două săptămâni nu știu dacă pierzi ca volum atât de mult încât să-ți trebuiască 6 săptămâni. Nu sunt adeptul să-i alerg prin zăpadă, am făcut în prima zi antrenament pe zăpadă mai mult dezmorțire așa. Mie îmi place să lucrez cu mingea și eu zic că Astra a arătat bine din punct de vedere fizic de când am venit eu. Mai ales că avem jucători peste 30 de ani, trebuie să fim mai atenți, câteodată să lucrăm mai ușor. Oricum, depinde de antrenor. Eu am făcut un program. Am luat și 4 meciuri și prefer să lucrez mult cu mingea și să ajungem ok la primul meci, de pe 4 februarie, asta dacă se va juca. Eu nu cred că va începe campionatul”, a declarat Șumudică la Digi Sport. 
 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…