Toamna se plătesc datoriile

Redactor:
Marius Pitaru

Toamna se plătesc datoriile
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Ionuț Negoiță urmează să plătească, până la sfârșitul acestei luni, prima tranșă pentru acțiunile cumpărate de la Nicolae Badea. 860.000 de euro va trebui să achite patronul de la RIN, altfel, fostul președinte CA va reveni în „Groapă”

*În afara datoriei către Badea, în fiecare lună, patronul „câinilor” plătește aproape 200.000 de euro către bănci, rate ale împrumuturilor celor din vechea conducere

Preluarea clubului Dinamo l-a băgat la cheltuieli uriașe pe Ionuț Negoiță. Noul patron al „câinilor” a cumpărat acțiunile lui Dragoș Săvulescu și Nicolae Badea, astfel că, după ce a bătut palma cu foștii lui colegi din Consiliul de Administrație, tânărul om de afaceri a devenit acționar majoritar în „Ștefan cel Mare” cu 88 % din club. Șeful de la RIN s-a înțeles pentru început cu Dragoș Săvulescu care a primit în schimbul pachetului său de aproximativ 30% din acțiunile clubului 36 de apartamente situate în complexul rezidențial construit de Negoiță la Popești Leordeni. Cu Nicolae Badea negocierile  au fost mai grele, iar ProSport a aflat că fostul președinte CA nu a acceptat să primească apartamente sau alte proprietăți. Astfel, conform actelor dintre Badea și Negoiță, primul și-a cedat partea din SC Dinamo 1948 pentru  aproximativ patru milioane de euro. Cei doi au stabilit ca plata să se facă în mai multe rate, iar primul termen se apropie, astfel că, până la finalul acestei luni, Negoiță trebuie să-i vireze în conturi fostului conducător de la Dinamo suma de 860.000 de euro.

Nu plătește, pierde acțiunile

Și nu este singura cheltuială pe care patronul „câinilor” este nevoit să o facă după ce a preluat clubul. Apostrofat de fani pentru campania slabă de transferuri, Negoiță virează lunar, către bănci, alți aproape 200.000 de euro. Această sumă constituie rata pentru împrumuturile pe care le-au făcut cei din vechea conducere. Cum Badea, Săvulescu și Borcea au girat împrumurturile cu unele proprietăți, în momentul în care a negociat preluarea clubului, Negoiță și-a însușit și aceste cheltuieli. În cazul în care într-o lună nu achită acești bani, proprietarul de la RIN pierde acțiunile la Dinamo. Dacă punem la socoteală plata salariilor jucătorilor și angajaților, utilităților etc, este evident că preluarea lui Dinamo duce la un efort financiar destul de mare pentru Ionuț Negoiță.

Din cauză că Dinamo a pierdut un proces la FIFA cu uruguaienii de la Sporting Defensor, Negoiță a fost nevoit să le achite sud americanilor aproximativ 300.000 de euro, datorie în contul mai multor jucători transferați în trecut la Dinamo 2

Există anumite scadențe ce trebuie respectate. Termenul de plată al primei tranșe către domnul Badea este altul
Ionuț Negoiță,  acționar majoritar Dinamo

Se dau din nou bilete în școli

Partida cu Petrolul, de sâmbătă, va fi ultima pentru elevii lui Mulțescu, în anul 2013, pe Arena Națională. Motivul? Dinamo nu va mai întâlni adversari care să producă o afluență mare în tribune, astfel încât să fie nevoie de închirierea celui mai mare stadion din țară. În aceste condiții, „câinii”  se vor întoarce în „Ștefan cel Mare”.

Altfel, pentru meciul de sâmbătă, 21:30, contra „găzarilor”, șefii vor iniția din nou campania de promovare în școli, fiind deciși să împartă 10.000 de bilete în unitățile de învățământ din sectoarele doi și trei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele