Timișoara, condamnată să joace în Ligă

Anul trecut, cei de la Consiliul Județean Timiș le-au stricat planurile celor ce conduc Timișoara, oferind Politehnicii doar 200.000 de euro, deși înțelegerea inițială era pentru un milion anual. În această săptămână, alb-violeții au mai primit o lovitură când au aflat că nici Primăria nu va mai putea da 9 milioane de lei în 2011 pentru Poli, așa cum a făcut în primii trei ani de contract. Din înțelegerea cu Primăria, Timișoara pierde 1,5 milioane de euro, chiar dacă ar fi să câștige titlul! Astfel, faptul că Poli împlinește 90 de ani în decembrie nu este unicul motiv pentru care clubul condus de Marian Iancu își dorește cu orice preț cucerirea primului titlu de campioană din istorie. Banii pe care i-ar putea câștiga pentru o participare în Liga Campionilor i-ar scuti pe acționari de eforturi pentru acoperirea bugetului cel puțin pe anul acesta. Dacă ajunge în grupe, Poli poate încasa 15 milioane de euro și nu mai au nevoie de bani publici! Timișorenii se așteptau, conform bugetului publicat pe site-ului oficial, ca în 2011 să primească două milioane de euro de la conducerea orașului și 700.000 de euro de la CJT.
Timișoara, condamnată să joace în Ligă

Anul trecut, cei de la Consiliul Județean Timiș le-au stricat
planurile celor ce conduc Timișoara, oferind Politehnicii doar
200.000 de euro, deși înțelegerea inițială era pentru un milion
anual. În această săptămână, alb-violeții au mai primit o lovitură
când au aflat că nici Primăria nu va mai putea da 9 milioane de lei
în 2011 pentru Poli, așa cum a făcut în primii trei ani de
contract.

Din înțelegerea cu Primăria, Timișoara pierde 1,5 milioane de euro,
chiar dacă ar fi să câștige titlul! Astfel, faptul că Poli
împlinește 90 de ani în decembrie nu este unicul motiv pentru care
clubul condus de Marian Iancu își dorește cu orice preț cucerirea
primului titlu de campioană din istorie. Banii pe care i-ar putea
câștiga pentru o participare în Liga Campionilor i-ar scuti pe
acționari de eforturi pentru acoperirea bugetului cel puțin pe anul
acesta. Dacă ajunge în grupe, Poli poate încasa 15 milioane de euro
și nu mai au nevoie de bani publici! Timișorenii se așteptau,
conform bugetului publicat pe site-ului oficial, ca în 2011 să
primească două milioane de euro de la conducerea orașului și
700.000 de euro de la CJT.

Oțelul,
favorită la pariuri

Misiunea de a termina campionatul în fruntea Ligii I a fost
îngreunată pentru bănățeni și de cele trei puncte câștigate la masa
verde de Oțelul. La această concluzie a ajuns Gamebookers, unde
Poli nu mai este prima favorită. Gălățenii i-au detronat pe
alb-violeți, având o cotă de 4.25, față de 4.75 a timișorenilor.
Celelalte case importante de pariuri încă o mai dau favorită pe
Poli.

La Publicbet, victoria cu 1-0 a lui Poli în fața Mediașului are o
cotă de 11:1

„Nu mi se
pare corect. Acest lucru nu ne motivează, mai ales într-un an
aniversar”, Marian Iancu, președinte Poli
Timișoara

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Eroare uriașă în derby-ul din Manchester! Golul lui Haaland nu trebuia validat
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania