Ți-l mai amintești? S-a remarcat la un Mondial, a luat titlul în Liga 1, dar a plecat din România pe ușa din dos! La doar 30 de ani e „terminat”

Ți-l mai amintești? S-a remarcat la un Mondial, a luat titlul în Liga 1, dar a plecat din România pe ușa din dos! La doar 30 de ani e
  • Publicat:
  • Actualizat:

Angolezul Paulo Batista Nsimba sau Ze Kalanga, așa cum le este cunoscut microbiștilor din România ajungea în Liga 1 în vara lui 2006, după un Campionat Mondial în care reușise să impresioneze în tricoul Angloei.

Declarat omul meciului în disputa Angola – Iran, scor 2-1, de la CM 2006, în care a reușit o pasă de gol, Ze Kalanga era adus în Liga 1 cu surle și trâmbițe, într-o echipă care își propusese câștigarea titlului în România.

Cunoscut ca un antrenor cu ochi pentru fotbaliștii străini, dar și forțat de problemele pe care „câinii” le aveau atunci în flancul drept, Mircea Rednic s-a bazat încă din start pe Ze Kalanga, iar până la finalul sezonului angolezul a strâns 21 de meciuri și două goluri în Liga 1, plus alte patru prezențe în Cupa UEFA.

La final, Ze Kalanga și-a trecut în CV titlul de campion cu Dinamo, după un sezon în care „câinii” au dominat clar campionatul.

A fost însă prea puțin pentru mijlocașul de bandă dreaptă, care în sezonul următor a intrat în dizgrație și a fost împrumutat la Boavista. A fost începutul sfârșitului pentru Ze Kalanga, care un an mai târziu se despărțea definitiv de Dinamo, fiind considerat mai degrabă un transfer ratat.

Ze Kalanga, în duel cu Alexandru Bourceanu, pe atunci la Oțelul Galați


A revenit în țara natală, dar cariera sa a intrat într-un con de umbră, iar acum, la 30 de ani, e departe de momentul său de vârf. E cotat la doar 200.000 de euro și, chiar dacă a ajuns la formația care a terminat pe locul 3 ultimul sezon din Angloa (Onze Bravos), visul său de a se impune ca fotbalist în Europa nu mai are nicio șansă să se realizeze.

3 meciuri a jucat Ze Kalanga la un Campionat Mondial (CM 2006), mai multe decât orice jucător român din actuala generație

21 de meciuri și 2 goluri a reușit Ze Kalanga pentru Dinamo în sezonul 2006-2007, în care „câinii” au câștigat ultimul titlu din istorie.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…