„Țeapă”** de la Catania!

  • Publicat:
  • Actualizat:

În urmă cu aproape un an, Steaua îl vindea pe Nicolae Dică, unul dintre fotbaliștii săi exponențiali, acesta fiind cumpărat de Catania. Steliștii făcuseră o afacere bună, ei bătând palma cu sicilienii pentru 2 milioane de euro.

Numai că există o problemă. Suma respectivă nu a ajuns nici până acum în conturile clubului din Ghencea, iar Gigi Becali a dat ordin conducerii Stelei să-i reclame pe sicilieni la FIFA! Patronul este nemulțumit de această situație, mai ales că, de curând, s-a confruntat cu aceleași probleme și în afacerea făcută cu saudiții de la Al-Hilal, care nu plătiseră la timp rata pe Rădoi. „Catania este în urmă cu două rate din suma de transfer a lui Dică și din cauza asta i-am chemat la FIFA pentru rezolvarea litigiului”, a declarat ieri, pentru ProSport, Valeriu Argăseală.

1,4 milioane lipsă!

Roș-albaștrii mai au de încasat încă patru rate din cele șase, adică circa 1,4 milioane de euro. Pentru asta au apelat și la Walter Zenga, care tocmai a renunțat la banca tehnică a italienilor, pentru a face lobby pe lângă conducerea Cataniei ca să vireze datoria cât mai rapid. Sicilienii sunt foarte supărați pentru că Dică s-a dovedit a fi o afacere neprofitabilă, ex-piteșteanul jucând foarte puține minute pentru formația din Peninsulă, și tocmai de aceea Steaua s-a gândit să-i reclame la FIFA, pentru a-i grăbi pe aceștia cu plata.

Steaua n-a plătit autocarul!

Cefin România, firma care i-a vândut Stelei autocarul în care se plimbă acum Goian și compania pentru 300.000 de euro, a dat în judecată clubul din Ghencea pentru neplata a 36.430,07 de lei din suma respectivă, plus penalități de întârziere de 31.947,21 de lei. „Deși am încercat în repetate rânduri recuperarea sumei respective, prin discuții telefonice și prin trimiterea unor notificări de plată, reprezentanții legali ai debitoarei tergiversează efectuarea plății”, au spus, pentru Newsin avocații firmei. Pe de altă parte, oficialii Stelei spun că totul s-a rezolvat: „În urma convorbirilor directe dintre conducerile celor două societăți, s-a luat decizia închiderii acestui diferend pe cale amiabilă”.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii
Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…