TAS ar fi respins memoriul Farului în cazul „Nocturna”! ** Politehnica Iași rămâne în Liga I!

TAS ar fi respins memoriul Farului în cazul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Directorul executiv al clubului Farul Constanța, Dan Pâra, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că gruparea constănțeană a pierdut memoriul la Tribunalul de Arbitraj Sportiv în cazul "Nocturna" de la meciul cu Poli Iași.

"Am primit un mail luni seară, însă nu am comunicat nimănui decizia celor de la TAS, o decizie nefavorabilă nouă. S-a dat dreptate Iașiului și mâine (n.r. – joi) vom primi și hârtia oficială din partea TAS și vom putea afla care a fost motivarea celor de acolo", a spus Pâra.

Partida Poli Iași – Farul Constanța, din etapa a V-a a Ligii I, nu s-a disputat la data de 23 de august 2008, așa cum era programată, deoarece arbitrul Istvan Kovacs a așteptat doar 32 de minute remedierea defecțiunii la nocturna Stadionului "Emil Alexandrescu" și nu 60 de minute. După ce ieșenii au făcut memoriu la FRF, Comisia de Disciplină a decis că partida trebuie reprogramată, aceasta dispuntându-se pe 12 octombrie și fiind câștigată de ieșeni cu scorul de 1-0.

Farul Constanța a depus memoriu la TAS solicitând victoria cu 3-0 la masa verde.În cazul în care Tribunalul Sportiv le-ar fi dat dreptate constănțenilor, Poli Iași ar fi rămas fără 3 puncte și, cu 34 de puncte, ar fi intrat în zona retrogradării.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania

Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!

Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român

Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

S-a decis plata. Banii se transferă direct în cont din 27 iunie. Cine sunt românii norocoși

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×