Tânăr și neliniștit. Robert Ilyeș a înscris pentru Csikszereda la 41 de ani și 7 luni

Redactor:
Andru Nenciu
Tânăr și neliniștit. Robert Ilyeș a înscris pentru Csikszereda la 41 de ani și 7 luni
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Siteul Federației Române de Fotbal informează că eroul prologului etapei secunde din Liga a treia a fost Robert Ilyeș, antrenorul-jucător al echipei Csikszereda. 
  • Robert A jucat ultimul meci în Liga 1 pe 21 mai 2012 când avea 38 de ani și 3 luni, iar de atunci n-a mai existat un alt fotbalist care să-l depășească din acest punct de vedere

Potrivit www.frf.ro, runda a doua a Ligii 3 a debutat vineri cu nouă partide, cele mai multe având loc în seria a patra și a cincea, câte trei la număr. Șapte echipe au cucerit toate punctele puse în joc, patru reușind să se impună în deplasare. Un record inedit al sezonului a fost stabilit la Miercurea Ciuc, acolo unde golul cu care gazdele s-au impus în fața nou-promovatei Luceafărul Bălan (2-1) a fost marcat de antrenorul-jucător Robert Ilyeș. Acesta continuă să evolueze pe teren, deși va împlini 42 de ani pe 4 februarie anul viitor!

„La antrenamente pun în practică tot ceea ce am învățat de la tehnicienii cu care am lucrat. Am furat meserie de la Răzvan Lucescu, de la Rednic, Vio Moldovan, răposatul Costică Ștefănescu și nu în ultimul rând, Viorel Hizo”

Robert Ilyeș, într-un interviu pentru ProSport acordat la începutul anului

INFO Robert Ilyeș a evoluat pentru Foresta Fălticeni, Astra, Rapid București, Khazar Lankaran, FC Brașov și FCM Târgu Mureș. A jucat 481 meciuri în Liga 1 și a înscris 100 de goluri

SERIA A II-A
Metaloglobus – CSM Oltenița 2-0

Mitroi (10), Anghelini (90+2)
Dinamo II – Voința Snagov 0-2
Dr. Florea (12), Buduroi (90+2)

SERIA A III-A
Atletic Bradu – Dinicu Golescu 0-3

Ov. Stan (54), Cotigă (65 – pen.), Cos. Miloși (69)

SERIA A IV-A
ACSO Filiași – CS U Craiova II 3-0

Georgescu (46), Fotescu (59, 88 – ambele pen.)
Pandurii II – CS Ineu 0-0
CSM Lugoj – Becicherecu Mic 0-1
Perju-Silaghi (73)

SERIA A V-A
Csikszereda – Luceafărul Bălan 2-1
Majzik (13 – pen.), Ilyes (72) / Flv. Porumb (36)
CS Oșorhei – Unirea Jucu 1-1
Borșa (12) / Kereki (32)
FC Zalău – AFC Od. Secuiesc 0-1
Berki (34)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup