Tamaș: „Avem o revanșă de luat față de Craiova”

Tamaș:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașul dinamovist, Gabriel Tamaș, a afirmat că vrea să ia o revanșă față de Universitatea Craiova, după înfrângerea suferită în returul ediției trecute de Liga I. Stopperul lui Dinamo, este de părere că în meciurile contra craiovenilor, orgoliul jucătorilor, dar mai ales cel al suporterilor sunt elementul declanșator al dorinței de victorie.

"Nu contează cu cine jucăm, contează doar să învingem. Ne dorim să debutăm cu dreptul! În meciurile cu oltenii intervine orgoliul jucătorilor, al suporterilor. Noi avem o revanșă de luat față de returul trecut", a declarat Gabi Tamaș.

Aflat mai tot timpul pe picior de plecare, în această perioadă de mercato, Tamaș a declarat că nu regretă că a rămas la Dinamo. Fundașul "câinilor" spune că a luat decizia de a nu părăsi formația din Ștefan cel Mare deoarece vrea să demonstreze tuturor că Dinamo merită să devină campioană în stagiunea trecută.

"Mă bucur că m-am întors la Dinamo, sper să am rezultate cât mai bune. Eu am trecut peste alte oferte, vreau să joc aici. M-am intors pentru suporteri, pentru oamenii din conducerea clubului și pentru că am dorința de a arăta că meritam să fim campioni."  a adăugat Tamaș.

Partida dintre Universitatea Craiova și Dinamo, din prima etapă, se va juca sâmbătă cu începere de la ora 20:30.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram de roşii gigant poate ajunge şi la 15 lei
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram de roşii gigant poate ajunge…
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
SALARIU obligatoriu în România. S-au stabilit NOILE REGULI de la UE
SALARIU obligatoriu în România. S-au stabilit NOILE REGULI de la UE
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×