Țălnar: „Ne mai trebuie un fundaș central și unul de bandă stângă!”** Ce mutări s-au făcut până acum la Dinamo

Dinamo s-a reunit astăzi pentru a pregăti returul acestui sezon. Cu un nou antrenor, Cornel Țălnar, și câteva modificări în lot, "câinii" speră să poată remedia ce nu a mers bine în prima parte a campionatului.
Țălnar: "Ne mai trebuie un fundaș central și unul de bandă stângă!"** Ce mutări s-au făcut până acum la Dinamo

Dinamo s-a reunit astăzi pentru a pregăti returul acestui sezon. Cu un nou antrenor, Cornel Țălnar, și câteva modificări în lot, „câinii” speră să poată remedia ce nu a mers bine în prima parte a campionatului.

Țălnar recunoaște că perioada pe care o traversează Dinamo în acest moment este una dintre cele mai complicate din istoria clubului, dar este convins că poate redresa formația din „Ștefan cel Mare”.

„Sunt cele mai grele momente, am încredre în băieți. Tribunele goale s-au datorat faptului că jocul a scârțâit. Vrem să aducem suporterii la stadion și să câștigăm tot ce se poate. Vrem să refacem tonusul, spiritul lui Dinamo. Ne mai trebuie obligatoriu un fundaș central și un fundaș stânga. Au plecat Galchev, Koulibaly și Alvarez. Probabil vor mai fi și alții care vor pleca. Am promisiuni că problemele financiare se vor rezolva”, a spus Țălnar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]