Țălnar,** măcar până la vară

Cornel Țălnar va rămâne pe banca tehnică la Dinamo în ciuda momentelor grele prin care trece echipa. Mai sunt cinci etape din acest campionat, unul de coșmar pentru Dinamo. Totuși, „câinii" mai pot salva un loc de Europa League deși, la un moment dat, erau în cărți chiar pentru a câștiga titlul. Au intervenit multe, iar echipa lui Țălnar s-a transformat din „formația momentului" în umbra de la meciul cu Poli Iași. Până aici a fost un drum lung parcurs într-un interval foarte scurt. Iar unul dintre oamenii care nu înțeleg cum s-a ajuns în această situație este chiar antrenorul Cornel Țălnar. Dorit în țările arabe Tehnicianul este extrem de dezamăgit. Cel puțin așa caracterizează elevii săi starea de după partida cu echipa lui Țiți Dumitriu: „Vineri seara abia mai putea vorbi, nici n-am insistat, era distrus. Apoi, sâmbătă, la recuperare, ne-a lăsat impresia că vrea să renunțe, dar nu a avut puterea să spună asta". Și, totuși, „Țânțarul" vrea să-și ducă munca până la final. Unul dintre apropiații antrenorului a povestit la rândul său: „A făcut echipa să joace. Asta au văzut-o toți, dar au intervenit unele lucruri ciudate. A fost și ghinion cu Unirea și Cluj, iar apoi tot ce s-a întâmplat... Nu avea cum să gestioneze un război de genul ăsta, dar nici nu va renunța". Vrea în cupele europene Apoi, aceleași surse au povestit că antrenorul le-ar fi transmis duminică oficialilor că este dispus să continue, pentru a realiza obiectivul rămas: un loc de Europa League. Dar ce va face
Catalin Muresanu
Țălnar,** măcar până la vară

Cornel Țălnar va rămâne pe banca tehnică la Dinamo în ciuda
momentelor grele prin care trece echipa. Mai sunt cinci etape din
acest campionat, unul de coșmar pentru Dinamo. Totuși, „câinii” mai
pot salva un loc de Europa League deși, la un moment dat, erau în
cărți chiar pentru a câștiga titlul. Au intervenit multe, iar
echipa lui Țălnar s-a transformat din „formația momentului” în
umbra de la meciul cu Poli Iași. Până aici a fost un drum lung
parcurs într-un interval foarte scurt. Iar unul dintre oamenii care
nu înțeleg cum s-a ajuns în această situație este chiar antrenorul
Cornel Țălnar.

Dorit
în țările arabe

Tehnicianul este extrem de dezamăgit. Cel puțin așa caracterizează
elevii săi starea de după partida cu echipa lui Țiți Dumitriu:
„Vineri seara abia mai putea vorbi, nici n-am insistat, era
distrus. Apoi, sâmbătă, la recuperare, ne-a lăsat impresia că vrea
să renunțe, dar nu a avut puterea să spună asta”. Și, totuși,
„Țânțarul” vrea să-și ducă munca până la final. Unul dintre
apropiații antrenorului a povestit la rândul său: „A făcut echipa
să joace. Asta au văzut-o toți, dar au intervenit unele lucruri
ciudate. A fost și ghinion cu Unirea și Cluj, iar apoi tot ce s-a
întâmplat… Nu avea cum să gestioneze un război de genul ăsta, dar
nici nu va renunța”.

Vrea în
cupele europene

Apoi, aceleași surse au povestit că antrenorul le-ar fi transmis
duminică oficialilor că este dispus să continue, pentru a realiza
obiectivul rămas: un loc de Europa League. Dar ce va face Țălnar la
finalul sezonului? În cazul în care nu va mai fi dorit la echipă,
nu duce lipsă de oferte. Este dorit atât în Liga I, cât și în
străinătate, fiind curtat de unele formații din țările arabe.

Dinamo, pe Național
Arena

Clubul din „Ștefan cel Mare” a solicitat FRF‑ului ca meciurile
internaționale de pe teren propriu să le dispute pe Național Arena,
după inaugurarea acestui stadion. „Am solicitat acest lucru de când
a apărut proiectul. În campionat ar fi greu să jucăm pe acel
stadion, ar fi dezamăgitor să evoluăm cu o mie de suporteri pe o
arenă cu 50.000 de locuri”, a declarat președintele CA Dinamo,
Nicolae Badea.

„Suntem toți
vinovați”

În cadrul unei conferințe în care s-a promovat un parteneriat cu
HL1 Group, Nicolae Badea a discutat despre situația tensionată de
la Dinamo. „Este evident că locul pe care îl ocupăm acum a scos la
iveală toate minusurile echipei. Dar nu numai echipa este vinovată,
ci și noi, administratorii. Situația în ultimele cinci etape se
poate schimba la 180 de grade și Dinamo să obțină calificarea în
Europa League”, a declarat Badea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Elizabeta Samara, revenire ratată spectaculos la WTT Champions Macao
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania