Taher: „Mă tem de masa verde”

Taher: „Mă tem de masa verde
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fathi Taher dezvăluie pentru ProSport de ce a ales să vină la Rapid, acolo unde a investit deja nouă milioane de euro.

De ce ați ales să investiți în Giulești?
Am ales Rapid pentru că eu cred că în România sunt doar două cluburi care au proprietari sută la sută, domnul Copos și Gigi Becali, la Steaua. Am decis să vin alături de domnul Copos, pentru că este prietenul meu și am fost alături de Rapid din 1990.

Este adevărat că ați ajutat-o pe Dinamo?
Am dat bani în „Ștefan cel Mare”. Aveau nevoie de bani și i-am ajutat. M-au convins Mitică Dragomir și Mircea Lucescu să investesc și cred că am dat vreo 50.000 de dolari.

La Rapid, cam cât ați investit până acum?
În jur de opt-nouă milioane de euro, chiar dacă pentru acest sezon există un buget de 15 milioane. Eu am rămas surprins că oficialii de la Rapid au gestionat foarte bine banii. Mă gândeam că o să plătim mai mult pe jucătorii care au venit în această vară la Rapid.

Cum este fotbalul românesc?
Este mai curat, clar mai curat, nu spun că a fost murdar, acum toate echipele s-au întărit, au investit, competiția este mai dificilă. Poate că, prin investițiile care s-au făcut la Rapid, i-am ambiționat și pe ceilalți conducători de club. Cred că vom fi surpriza campionatului.

Cum va fi meciul cu Dinamo?
Duminică seară va fi spectacol, un meci extraordinar, cred că ne vom distra pentru banii pe care i-am investit până acum. Cei de la Dinamo sunt implicați total în acest joc. De exemplu, domnul Turcu nu mi-a dat niciun telefon de când este la Dinamo, deși ne cunoaștem. Acum văd că este foarte agitat, la fel și Rednic, care a creat scandalul de la Galați.

Vă este frică de un nou caz „bricheta” la meciul cu Dinamo?
Da. Mă tem să nu se inventeze ceva, poate o să descoperim o nouă metodă de a câștiga la masa verde. La Galați a fost tot o metodă pentru a crea dușmănie între Rapid și Dinamo. Știu că vor să câștige meciul, dar acest lucru trebuie să-l demonstreze pe teren duminică seară.

Vasile Turcu a spus că până la primăvară veți pleca de la Rapid…
Vreau să-i spun domnului Turcu un lucru: eu nu am venit la Rapid ca să devin cunoscut ca acționar, am venit la Rapid pentru că îmi place și pentru că vreau să-l ajut pe domnul Copos. Este greu ca acționarii de la Dinamo să înțeleagă ce vrem să facem noi la Rapid. Dacă domnul Copos vrea să continue singur și mai are nevoie de zece milioane sau de 20 milioane, îi dau cu plăcere. Nu știu de ce îl preocupă pe Turcu ce se întâmplă la noi.

 

" N-am intrat în fotbal să-mi fac un nume. Am intrat fiindcă îmi place." – Fathi Taher, patron Rapid

" Am avut un nororc extraordinar că l-am adus pe Peseiro în Giulești. Vine cu un mod de gândire diferit față de antrenorii din România."
– Fathi Taher, patron Rapid

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele