„Szekely nu pleacă de la Steaua!** Vrea să-și demonstreze valoarea”

Janos Szekely a devenit unul dintre jucătorii importanți ai Stelei, fiind după prima parte a campionatului al doilea golgheter al echipei, grecul Kapetanos conducând din acest punct de vedere cu nouă reușite. Mijlocașul a fost transferat la formația din Ghencea în 2008, de la Oțelul Galați, dar visul său este acela de a face pasul către o echipă mai titrată decât gruparea "roș-albastră". Tatăl fotbalistului afirmă că dorința lui Janos este aceea de a demonstra că își merită locul la Steaua, iar apoi să se transfere la o altă echipă. "Janos are sânge în instalație! Gigi îl 'iubește' până la prima etapă. La început, nu-l băgam în seamă, indiferent ce spunea. Apoi i-am spus lui Janos: 'Nu-l asculta. Demonstrează-i că nu ești așa cum zice el!'. Gigi nu-i băiat rău, dar are o gură... Janos nu pleacă, e visul lui să demonstreze acolo ce fel de fotbalist e și apoi să meargă în altă parte. Nu stă pe viață la Steaua, acolo viața e scurtă. Dacă alege un drum, pe acela se duce. E ca locomotiva, nu-l dă nimeni jos de pe șine. Când era mic, era 'polist', dar acum vrea să demonstreze la Steaua. Se știu interesele care sunt acolo, să-i vândă pe oamenii lui Ioan Becali. De aceea, Gigi îi vrea doar pe unii titulari și nu-i prea ceartă. Și eu aș fi făcut probabil la fel, așa e când e vorba de bani", a declarat Janos Szekely senior pentru Evenimentul Zilei.
"Szekely nu pleacă de la Steaua!** Vrea să-și demonstreze valoarea"

Janos Szekely a devenit unul dintre jucătorii importanți ai
Stelei, fiind după prima parte a campionatului al doilea golgheter
al echipei, grecul Kapetanos conducând din acest punct de vedere cu
nouă reușite.

Mijlocașul a fost transferat la formația din Ghencea în 2008, de la
Oțelul Galați, dar visul său este acela de a face pasul către o
echipă mai titrată decât gruparea „roș-albastră”.

Tatăl fotbalistului afirmă că dorința lui Janos este aceea de a
demonstra că își merită locul la Steaua, iar apoi să se transfere
la o altă echipă.

„Janos are sânge în instalație! Gigi îl ‘iubește’ până la
prima etapă. La început, nu-l băgam în seamă, indiferent ce spunea.
Apoi i-am spus lui Janos: ‘Nu-l asculta. Demonstrează-i că nu ești
așa cum zice el!’. Gigi nu-i băiat rău, dar are o gură… Janos nu
pleacă, e visul lui să demonstreze acolo ce fel de fotbalist e și
apoi să meargă în altă parte. Nu stă pe viață la Steaua, acolo
viața e scurtă. Dacă alege un drum, pe acela se duce. E ca
locomotiva, nu-l dă nimeni jos de pe șine. Când era mic, era
‘polist’, dar acum vrea să demonstreze la Steaua. Se știu
interesele care sunt acolo, să-i vândă pe oamenii lui Ioan Becali.
De aceea, Gigi îi vrea doar pe unii titulari și nu-i prea ceartă.
Și eu aș fi făcut probabil la fel, așa e când e vorba de
bani”
, a declarat Janos Szekely senior pentru Evenimentul
Zilei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]