Supermarcatorul Botoșaniului ține cu Dinamo și încearcă să-l copieze pe Ronaldo. ACS Miercurea Nirajului l-a vândut cu 350 de euro VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Istvan Fulop (23 de ani) a devenit, după meciul FC Botoșani – Gaz Metan Mediaș (2-2), vedeta etapei a 19-a. Mijlocașul echipei moldovene a marcat două goluri de generic, ambele cu șuturi de la 22-25 de metri, acestea fiind primele lui reușite în Liga 1. Cine este Istvan Fulop? ProSport compune portretul jucătorului prin intermediul vorbelor sale, dar și ale celor care l-au ajutat să ajungă mare.

Fulop a început fotbalul la ACS Miercurea Nirajului (județul Mureș), în liga a patra, formație la care a fost coleg cu actualul primar al orașului, Sandor Toth. Ieri, la câteva ore după isprava lui Fulop, edilul nu văzuse încă golurile fostului său coleg. Nici Lajos Fulop (coincidență de nume), primul antrenor al fotbalistului de la Botoșani.

16 meciuri a jucat  Istvan Fulop pentru FC Botoșani în Liga I

„Era un băiat cuminte, se gândea tot timpul la fotbal. Eu l-am cunoscut la 16 ani, când a venit la noi și l-am antrenat trei ani. Mi-a plăcut că era de caracter, are fotbalul în sânge, tot timpul juca sau se antrena. Nu era genul de fotbalist care să meargă prin discoteci”, a declarat Lajos Fulop.

Amintiri frumoase are și primarul, care a povestit cum era Fulop înainte de a deveni faimos prin golurile sale din Liga 1. „A jucat trei ani la noi și, deși era junior, l-am folosit meci de meci. Cu el în teren am reușit să câștigăm de două ori campionatul. Am promovat în Divizia C, dar nu am avut bani să ne înscriem”, și-a amintit Șandor Toth.


Fulop a marcat în stilul lui Luis Suarez (Liverpool) în partida cu Norwich (scor 4-1)


Carte de vizită
István Sándor Fülöp

Născut: 18.05.1990
Localitate: Reghin
Post: mijlocaș dreapta

2012 FC Botoșani
2011 Avântul Reghin
2010 Avântul Reghin
2009 Avântul Reghin
2008 ASO Miercurea Nirajului
2007 ASO Miercurea Nirajului
2006 ASO Miercurea Nirajului


Transferat pe 1.500 de lei
De la Miercurea Nirajului, Istvan Fulop a ajuns, în iarna lui 2010, la Avântul Reghin (liga a treia). Suma de transfer a fost de numai 1.500 de lei (350 de euro), dar banii nu au mai ajuns în conturile micuței echipe de la județ. „Noi l-am lăsat să se transfere la Reghin, cred că trebuia să primim vreo 1.500 de lei, dar banii nu i-am văzut nici până acum”, a mai spus Toth.

De la Avântul Reghin, Fulop a putut fi mai ușor remarcat. Primul care și-a dat seama că mijlocașul are potențial și poate ajunge în prima ligă a fost Ciprian Enyedi, omul care l-a pregătit la Reghin. „Execuțiile din meciul cu Gaz Metan nu sunt întâmplătoare, când juca la noi a reușit câteva la fel. Mi-a plăcut la el că este un băiat care se gândește doar la fotbal”, a dezvăluit antrenorul său.

Probleme cu dantura
Enyedi nu a avut doar cuvinte de laudă despre Fulop, atingând și carențele jucătorului: „Avea  necazuri cu dantura și acest lucru i-a cauzat mari probleme musculare. Eu i-am spus că trebuie să meargă la stomatolog și să scape de carii”, a declarat Enyedi. Evoluțiile bune de la Reghin au atras atenția mai multor scouteri. Astfel, Sorin Cigan l-a urmărit și l-a ajutat ca în vara anului 2012 să ajungă la FC Botoșani. Gruparea moldoveană nu a plătit nimic pentru transferul lui Istvan Fulop, fotbalistul fiind transferat din postura de jucător liber de contract.

„Fac 350 de abdomene pe zi” Istvan Fulop

Salut Istvan, ai ajuns omul zilei. Ai mai reușit asemenea bijuterii?
Sunt primele mele goluri în Liga I, dar am reușit să marchez câteva și la Reghin. Nu se compară însă cu cele din meciul cu Mediaș.

Cine este Istvan Fulop?
Prima dată am jucat la LPS Târgu Mureș, pe urmă în 2006 am ajuns la Miercurea Nirajului, unde am stat trei ani, iar în 2009 m-am dus la Avântul Reghin, unde am evoluat până în 2012.  A urmat un transfer la  Botoșani unde am jucat zece, douspreze meciuri în liga a doua și  am reușit să promovăm. Acum am bifat primele partide în Liga I și am spart gheață cu cele două goluri, sper să nu fie ultimele.

Unde te vezi tu peste cinci ani?
La o echipă mai bună, sper tot din Liga I sau poate voi avea o evoluție bună și voi ajunge într-un campionat puternic din Europa.

Ai vreun jucător preferat?
Îmi place Cristiano Ronaldo și încerc să copiez cât mai multe de la el. La antrenamente încerc să lovesc mingea cum face și el, dar pentru a reuși îmi trebuie forță, iar pentru asta fac în fiecare zi câte 350 de abdomene.

„Merg de trei ori pe an în club”

Cu ce amintiri plăcute ai rămas de la echipele pe unde ai trecut?
Cu Miercurea Nirajului, în Liga 4, am disputat de două ori barajul pentru promovare în Divizia C. În 2009 am câștigat meciul de promovare, dar nu am avut bani să evoluăm în Liga 3.  După asta am plecat la Reghin, unde am marcat 19 goluri  în sezonul 2011-2012.

Care este echipa unde vrei să joci în Liga I?
Mi-am propus să ajung la o echipă bună din prima ligă, eu sunt dinamovist de mic. Dacă mi se va oferi ocazia, aș vrea să joc la Dinamo.

Ce faci în timpul liber?
Nu prea multe lucruri în afară de fotbal. În timpul liber merg la un film sau joc billiard, în rest sunt la antrenamente.

Îți place viața de noapte?
Deloc, merg prin cluburi de trei ori pe an și doar în vacanță când am timp liber. În rest nu mă interesează, prefer să stau acasă alături de prietena mea.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii
Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…