SUPER TARE! Dinamo face casting de suporteri în școli! Cum vor „câinii” să-și crească baza de fani

SUPER TARE! Dinamo face casting de suporteri în școli! Cum vor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atât părinții, cât și copiii care vor veni la meciuri vor avea accesul gratuit în două sectoare de la tribuna a doua
Un jucător va merge înainte de meci sau în pauză la „Sectorul PCH Junior” și le va oferi autografe puștilor

Dinamo nu caută numai talente în școli, ci și suporteri, iar într-un moment în care stadionul „câinilor” este mai nepopulat ca niciodată, chiar fanii au luat atitudine. Liderii Peluzei Cătălin Hîldan au pus la punct o strategie pentru a readuce suporterii alături de echipă. În momentul în care va începe anul școlar, fanii vor merge în școli și vor încerca să-i convingă pe elevii de gimnaziu să vină la meciurile lui Dinamo. Mai mult, de la meciul din play-off-ul Europa League cu Metalist Harkov, pe Național Arena va fi înființat un loc special destinat celor mici, acesta urmând a fi numit „Sectorul Peluza Cătălin Hîldan Junior”.

Mai multe detalii pe pchdinamo.ro

Atenție din partea jucătorilor
Cele două sectoare vor fi amplasate la tribuna a doua, în apropierea Peluzei Cătălin Hîldan, iar proiectul fanilor a fost sprijinit și de conducerea „câinilor”. Puștii, dar și părinții care vor veni în „Sectorul PCH Junior”, vor avea accesul gratis pe stadion. Tot ca parte din această inițiativă, ultrașii au cerut ca la fiecare meci, înainte de start și la pauză, un jucător să meargă la sectorul juniorilor și să ofere autografe sau să se fotografieze cu micuții fani. Până va începe anul școlar, suporterii vor ajunge la mai multe cluburi sportive din capitală pentru a „racola” fani.


25 de lei costă un bilet la tribuna a doua, acolo unde copiii vor avea gratuitate în Sectorul „Cătălin Hîldan Junior”, la meciul cu Metalist Harkov


EVOLUȚIE
Cristea, bun doar la Dinamo II

Echipa secundă a „câinilor” a jucat ieri un amical la Măciuca, adversară fiind formația locală Damila. Dinamo n-a reușit să învingă, chiar dacă a folosit mai mulți jucători din lotul echipei mari, scorul final fiind 1-1. Marcatorul golului roș-albilor a fost Andrei Cristea (foto), care a transformat un penalty. Atacantul a avut un conflict săptămâna trecută cu Dario Bonetti și a cerut să fie lăsat să joace pentru echipa secundă.

IMPAS
Hererra, în stand-by

Transferul lui Robert Herrera la Dinamo a fost amânat, momentan, asta după ce „câinii” ajunseseră la un acord și cu jucătorul, dar și cu Defensor, clubul la care joacă uruguayanul, informează ziuanews.ro. Sud-americanii sunt în conflict deschis cu un agent de jucători care în 2009 a adus mai mulți fotbaliști în probe la Dinamo, iar acum, până când FIFA va da un verdict în acest caz, nu vor să perfecteze nicio înțelegere cu roș-albii.

TRANSFER
Kadousi, refuzat de Bonetti

Dario Bonetti e greu de mulțumit, iar după ce săptămâna trecută l-a refuzat pe nigerianul Elvis, atacantul care trecuse pe la Barcelona B, ieri a blocat și transferul lui Ohad Kadousi. Vârful israelian le fusese propus „câinilor”, iar șefii își dăduseră acordul pentru achiziționarea acestuia. Totuși, după ce l-a urmărit pe câteva DVD-uri trimise de impresarii lui Kadousi, Dario Bonetti a decis că israelianul nu este ceea ce are nevoie și a refuzat aducerea fotbalistului.

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram de roşii gigant poate ajunge şi la 15 lei
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram de roşii gigant poate ajunge…
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Spunem ADIO marelui ACTOR al ţării! S-a stins încă o stea. Românii l-au iubit enorm
Spunem ADIO marelui ACTOR al ţării! S-a stins încă o stea. Românii l-au iubit enorm
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×