SUPER INTERVIU cu Levi! Intră în lumea celui care conduce Steaua! Ce relație are cu MM și de ce l-a schimbat pe Rusescu

SUPER INTERVIU cu Levi! Intră în lumea celui care conduce Steaua! Ce relație are cu MM și de ce l-a schimbat pe Rusescu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un singur cuvânt simplu și des folosit, dar care s-ar potrivi doar câtorva oameni din fotbalul nostru l-ar descrie cel mai bine pe Roni Levi. Seriozitate. Steaua are, în sfârșit, un antrenor care se ridică la semnificația acestui cuvânt. Iar asta o simt pe pielea lor, în fiecare zi, atât jucătorii, cât și cei din staff. A simțit-o și reporterul ProSport în momentul interviului realizat cu antrenorul stelist, ieri, la Buftea.

Domnule Levi, sunteți un antrenor dur, așa cum ați arătat în ultima vreme?
Dur? Nu sunt naiv. Dacă un fotbalist face probleme, ce trebuie să fac? Nu trebuie să reacționez? Iau măsurile care se impun în situația respectivă. Nu sunt genul să zic stai să vedem ce se întâmplă, ci reacționez în consecință. La mine nu vedeți lucruri făcute aiurea. Sunt serios în tot ceea ce fac. 100% profesionist. Respect și vreau să fiu respectat.

Cum l-a motivat pe Nikolic

Așa l-ați pedepsit pe Nikolic, apoi pe Rusescu… Cine urmează? Vreți să demonstrați ceva?
Nu, nu, nu! Nu au fost pedepsiți. Sunt decizii tactice. Au fost schimbați devreme? Păi să vedem de ce. Când a fost vorba de Nikolic, la acel meci mi-am dat seama că avem nevoie de jucători cu viteză în atac, să surprindem. Am discutat cu el după aceea. I-am zis: „Ție, dacă ești puternic mental și treci peste acest moment și te pregătești bine, îți voi oferi din nou șansa să joci”. A jucat apoi bine la Sofia. A intrat și cu Târgu Mureș.

Dar cu Rusescu ați vorbit?
Încă nu, dar o voi face. Și Rusescu e un băiat bun, serios. Va înțelege și el că trebuie să își vadă de treabă.

Sincer, v-a fost teamă că veți lucra pentru Gigi Becali, omul care schimbase cel mai des antrenorii în sezonul trecut?
Nu. În primul rând pentru că sunt un tip care are încredere în el. În al doilea rând, știu că în fotbal e posibil orice. Uitați-vă la Arsene Wenger. După înfrângerea umilitoare cu United i s-a cerut să demisioneze. Ă‚sta e fotbalul! Când nu ai rezultate, mereu va fi cineva care să te trimită acasă. Eu când m-am întâlnit prima dată cu Becali, mi-a plăcut. E un tip isteț.

Sunteți mulțumit de lot?
Niciodată un antrenor nu poate spune că e mulțumit. Mereu e loc de unu, doi, trei jucători. Acum a plecat Bănel, trebuie să aducem pe cineva în locul lui. Avem nevoie ca lotul să fie numeros și valoros, pentru că vom juca și în Europa League, și în Liga I, și în Cupa României.

Când va debuta oficial Florin Costea?
Am stabilit în această săptămână două amicale, în care vreau să văd că totul e în regulă cu el. Cred că peste două săptămâni va intra oficial (n.r. – la meciul cu Gaz Metan). La început 25-35 de minute.

Veți trece la sistemul 4-3-3? Becali a spus că va spune despre dumneavoastră că sunteți curajos, când va vedea că aplicați acest sistem...
Uite, în testul cu Arsenal Tunari (n.r. – de aseară) folosesc prima dată de la început 4-3-3. Da, lucrăm la antrenamente și în acest modul, dar la fel și pentru 4-4-2 sau 4-1-4-1. La Sofia am jucat bine în 4-1-4-1. E de fapt același lucru cu 4-3-3. Și Barcelona joacă la fel. Busquets e omul din fața apărării.

„Aș fi fraier să nu mă sfătuiesc cu Narcis și cu Stoica”

Cum lucrați cu Narcis Răducan?
Ne cunoaștem de la Urziceni. A jucat fotbal, are cunoștințe bune despre acest sport. Îmi place să vorbesc despre el, despre tot, fotbal, despre România, despre orice.

Dar cu Mihai Stoica?
Am o relație foarte bună și cu el.

Dar acceptați din partea celor doi vreo sugestie?
În fotbal sunt categoric. Îmi place să iau decizii și eu să fiu cel care are ultimul cuvânt. Dar sunt deschis la comunicare. Toată ziua îl întreb pe Narcis, ce crezi despre asta, e bine să facem așa sau nu? Aș fi un fraier să nu mă folosesc de el. La fel și cu Mihai Stoica, doar e de atâția ani în fotbalul românesc.


„Jucătorii sunt diferiți. Câteodată ai de-a face cu unii tineri care au fost obșinuiți cu alți antrenori. Le ia timp să se obișnuiască cu tine. E important să limitez timpul de învățare”, Roni Levi, antrenor Steaua

„Înainte să-i învăț pe jucători să evolueze într-un sistem i-am învățat regulile fotbalului în apărare, în atac. Apoi, în funcție de jucătorii pe care îi ai, alegi sistemul”, Roni Levi, antrenor Steaua

„La Steaua mă ghidez în alcătuirea echipei și după programele computerizate care măsoară performanța jucătorilor la antrenamente sau în jocuri”, Roni Levi, antrenor Steaua


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele