Sunt patroni în Liga 1 care nu-l contestă pe președintele FRF: „Eu nu sunt total dezamăgit de Burleanu. Greșeala lui a fost că l-a ținut pe Iordănescu”

Sunt patroni în Liga 1 care nu-l contestă pe președintele FRF:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Principalul sponsor al clubului FC Botoșani nu consideră că președintele FRF este principalul vinovat pentru eșecul naționalei la Campionatul European și pentru criza din fotbalul românesc. Valeriu Iftime susține că o mare parte din vină o au cei care au condus până acum fotbalul românesc dar și patronii cluburilor.

„Eu nu sunt total dezamăgit de Burleanu. După alegerile de la FRF am fost bucuros pentru că s-a rupt un sistem. Problemele fotbalului românesc nu sunt de doi ani, sunt de 25 de ani. În cei 25 de ani, Burleanu are doi iar în 23 de ani au fost alții. Greșeala lui Burleanu a fost că l-a ținut pe Iordănescu. Nu vezi că Iordănescu e un om depășit… Se vedea de la început. În fotbalul nostru, în primul rând trebuie măsură. În fotbal nu sunt oameni bogați. Prea s-au afișat cu ochelari fumurii în lift, cu lanțuri și ceasuri de aur, pantofi cu botul lung. Nu sunt chiar atât de bogați. Sunt foarte mulți care au crezut că speculează. Istoria fotbalului românesc ne oferă niște exemple absolut demențiale, de necrezut. Majoritatea au făcut pușcărie sau sunt în pușcărie. Timișoara, Urziceni, Galați, Steaua, Dinamo, Rapid, Piatra Neamț, Iași, Craiova… Sunt și primari care s-au implicat. Nota asta nu se uită ușor. Cei care suntem în fotbal decontăm. Trebuie o minimă decență”, a declarat Valeriu Iftime.

În plus, el consideră că organizarea cluburilor a fost greșită deoarece nu s-a încercat o echilibrare a cheltuielilor cu veniturile ci a existat câte un patron care o perioadă a cheltuit niște bani în fotbal după care s-a retras.

„E ca și cum eu am o datorie să plătesc. Eu mă angajez să fac un buget, să construiesc dar la un moment dat toți trebuie să știe că bugetul ăsta este apanajul, munca și efortul fiecăruia din club, fie că este fotbalist sau paznic. Toți trebuie să căutăm să vindem mai multe bilete, să facem mai multă publicitate, să vindem fotbaliști. Acum ei spun: vine patronul și dă banii. Aici s-a greșit mult. În afară nici măcar nu știi cine e patronul echipei”, a mai spus Valeriu Iftime care încearcă în acest an să echilibreze bugetul clubului FC Botoșani astfel încât să nu mai existe deficit financiar.

El vrea să rămână sponsor al echipei și să plătească 300.000-400.000 de euro iar diferența de bani să fie asigurată din drepturile TV, vânzarea de jucători, plus bilete, abonamente și publicitate.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani