„Sunt în discuții cu Șahtior pentru Rădoi și Goian!”

Redactor:
Eduard Zelgin
Redactor:
Vasile Parvan
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali a confirmat ieri informația publicată de ProSport conform căreia Mircea Lucescu a încercat aducerea lui Mirel Rădoi și Dorin Goian la Șahtior Donețk. Așa cum a afirmat și antrenorul de la Donețk, impedimentul care stă în calea tranzacției este reprezentat de noua politică a clubului ucrainean. Adică aceea de a aduce la echipă numai jucători din fotbalul autohton, pentru a le crește valoarea și pentru a putea fi soluții viabile în viitor la echipa națională. De asemenea, federația de la Kiev vrea să limiteze și mai mult numărul fotbaliștilor străini dintr-o echipă, care momentan este de șapte. În acest sens, Șahtior i-a înregimentat deja pe fundașii Ischenko (FC Karpaty) și Chizhov (Vorskla). „Este adevărat că sunt discuții cu Șahtior pentru Goian și Rădoi. Nu știu însă dacă se vor concretiza pentru că sunt anumite probleme”, a recunoscut Gigi Becali, întărind practic spusele lui Mircea Lucescu.

13.000.000 £ de la Köln pentru Rădoi?

În același timp, conform TVR 1, gruparea nou-promovată din Germania, FC Köln, ar fi dispusă să ofere 13.000.000 de euro Stelei și un salariu stagional de 1.200.000 de euro pentru Mirel Rădoi. De asemenea, latifundiarul din Pipera a mai afirmat că oricum nu își face griji că nu va reuși să îl vândă cel puțin pe „Goe”: „Pentru el sunt și alte oferte. Avem de unde alege!“. De Goian s-au interesat și Lecce, Aston Villa sau Betis Sevilla.

Emeric ienei, despre Rădoi și Goian

"Dacă aș fi în locul lor, aș mai aștepta puțin. Singurul avantaj este că Șahtior joacă în Liga Campionilor, dar un transfer în Italia, Anglia sau Spania, la o echipă de cupe europene, ar fi mai bun"

 

Gabi Balint, despre Rădoi și Goian

"Nu știu dacă un transfer în Est este bun pentru ei. Oricum, este un avantaj că vor câștiga bine și vor lucra cu Mircea Lucescu"

 

 

"Momentan i-am luat pe cei din Ucraina pentru că suntem limitați la numărul de străini" – Mircea Lucescu, antrenor Șahtior

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele