„Sunt foarte supărat”. Ce a spus Dan Nistor după ce a fost pe teren cu Norvegia. Schimbarea care a avut loc la Dinamo

  • Publicat:

Dan Nistor a oferit prima reacție după ce Dinamo a urcat pe locul șase în Liga 1, ultimul care asigură prezența în play-off. De asemenea, fotbalistul a recunoscut că a suferit din cauza remizei României cu Norvegia, scor 1-1, din preliminariile EURO 2020.

Dinamo a învins cu 2-0 Gaz Metan și a urcat pentru prima dată în acest sezon pe loc de play-off, după ce fusese la retrogradare, în urmă cu câteva etape, alături de FCSB.

Imediat după meci, Dan Nistor susținut că atmosfera la Dinamo s-a îmbunătățit. În plus, Nistor a vorbit și despre experiența de la naționala României, unde a jucat doar câteva minute, în finalul partidei cu Norvegia: „Important e să nu ne îmbătăm cu apă rece, mai e mult până la play-off, mai avem multe meciuri grele. Dacă o ținem așa… Sunt foarte încrezător că putem scoate maximum de puncte și cred că putem fi în play-off. Scorul e puțin cam mic, putea fi mai mare, dar ne bucurăm că am câștigat. Toți au spus că dacă revin eu că va fi miere și bine. Mă bucur că am trecut peste acele certuri cu suporterii și sper să urcăm.

Am fost foarte supărat, deoarece am fost egalați în minutul 90+2 (n.r. – în România – Norvegia, scor 1-1), dar sunt încrezător, pentru că sper să ne calificăm”, a declarat Dan Nistor pentru Look Sport.

Pe autocarul lui Dinamo a putut fi observat un nou desen, reprezentând chipul actualului căpitan dinamovist. Nistor a avut o reacție amuzantă: „Eu un lucru extraordinar pentru mine și familia mea și sper să nu dezamăgesc, să muncesc în continuare. Sunt puțin cam brunet, dar e ok”, a adăugat mijlocașul.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…