Șumudică se simte vânat, după ce FRF l-a reclamat la Comisia de Disciplină: „De ce nu se oprește meciul când sunt înjurat de tot stadionul? Istvan Kovacs așa a făcut când a fost înjurat”

Șumudică se simte vânat, după ce FRF l-a reclamat la Comisia de Disciplină:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Șumudică a fost reclamat de FRF la Comisia de Disciplină, pentru gesturile obsecene făcute către public la meciul cu Steaua, din Cupa Ligii. Antrenorul Astrei spune că se simte vânat.

ProSport a anunțat în exclusivitate că FRF s-a sesizat și a făcut o plângere la Comisia de Disciplină, din cauza gesturilor obscene făcute de Marius Șumudică la meciul cu Steaua, din Cupa Ligii. Pedeapsa pentru pariuri poate fi astfel reactivată. Marius Șumudică se plânge că doar el este vânat de comisii, în timp ce multe gesturi condamnabile de pe stadioane sunt trecute cu vederea:

„În momentul de față, nu știu nimic. Nu am primit nimic pe adresa clubului. Pentru ce să apar în fața Comisiei de Disciplină? Care gesturi, de la meciul din campionat sau din Cupa Ligii? În campionat nu am făcut nimic, toată lumea zis că m-am purtat exemplat. Dacă Șumudică a făcut aceste gesturi către suporteri, de ce nu se sesizează nimeni când unii jucătorii scuipă pe teren? De ce nu se mai sesizează nimeni când se împing doi antrenori? Iar când domnul Istvan Kovacs, când eram la Chiajna, oprește un meci când a fost înjurat (n.r. a fost vorba despre un meci cu Dinamo, când Kovacs a oprit meciul deoarece fanii dinamoviștii cântau „Afară, afară cu ungurii din țară”). De ce nu se ia nicio măsură de genul ăsta când sunt înjurat de tot stadionul? De ce nu se oprește jocul și nu se autosesizează nimeni când mă înjură ca la gura cortului?

Suporterii dinamoviști sunt de toată lumea blamați, că ar fi luat stația la meciul cu Chiajna. Fără să le iau apărare, la fiecare joc, sunt chemați jucătorii să înjure rivalele. De ce nu se iau măsuri? Eu recunoscută că am înjurat Steaua împreună cu fanii dinamoviști, dar de ce doar Șumudică este chemat la Comisie?„, a declarat Marius Șumudică la DigiSport.


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…