Șumudică, răspuns clar pentru Dică după amenințările antrenorului FCSB: „Am râs când am citit ce a spus”. Cei doi au vorbit la telefon: „Nu-i știam numărul și nu i-am răspuns, după l-am sunat și…”

Marius Șumudică l-a asigurat pe antrenorul FCSB-ului că nu-i "vânează" postul de pe banca tehnică. Nicolae Dică s-a arătat deranjat de implicarea verbală a fostului antrenor al Astrei, după ce Mirel Rădoi l-a avertizat în privința acestui aspect.
Șumudică, răspuns clar pentru Dică după amenințările antrenorului FCSB: "Am râs când am citit ce a spus". Cei doi au vorbit la telefon: "Nu-i știam numărul și nu i-am răspuns, după l-am sunat și..."

Marius Șumudică l-a asigurat pe antrenorul FCSB-ului că nu-i „vânează” postul de pe banca tehnică. Nicolae Dică s-a arătat deranjat de implicarea verbală a fostului antrenor al Astrei, după ce Mirel Rădoi l-a avertizat în privința acestui aspect.

Șumudică a fost instalat pe banca lui Kayserispor în această vară, dar nu s-a „rupt” complet de fotbalul românesc. În ultima sa intervenție, tehnicianul a vrut să lămurească adversitățile sale cu Nicolae Dică:  „Am râs când am citit ce a spus. Și am vrut să-l asigur că eu nu voi antrena vreodată FCSB-ul. Am mai spus-o și o repet: niciodată! Așa că poate fi liniștit din acest punct de vedere. Iar atunci când am vorbit despre Alibec, Budescu și alți jucători pe care i-am antrenat, am făcut-o pentru că am fost întrebat”, a declarat Șumudică pentru DigiSport.

Antrenorul lui Kayserispor a infirmat o posibilă instalare pe banca FCSB-ului pe viitor: „Nu-i știam numărul și d-aia nu i-am răspuns. L-am sunat eu apoi și am avut o discuție, spun eu, civilizată, în care l-am asigurat că nu-i vânez postul, că nu am nicio răutate față de el. Și dacă o fi să plec din Turcia, sper însă că nu foarte curând, în niciun caz nu m-aș duce la Steaua„, a adăugat Șumudică. 

În urma primelor declarații ale lui Șumudică, Nicolae Dică a fost foarte iritat de situație: „Am văzut ce spunea domnul Șumudică despre Dan (n.r. Petrescu) că are nevoie de timp, pentru că a adus mulți jucători noi, dar la mine a spus că trebuie să câștig tot, la mine nu mai e nevoie de timp. Vorbim cum ne convine nouă. Pe mine m-au dezamăgit acele declarații, am vrut să vorbesc cu dânsul. L-am sunat și nu mi-a răspuns, pentru că mie nu-mi place să vorbesc la televizor, voiam să vorbesc direct cu dânsul. M-au deranjat unele declarații pe care le-a dat. Eu nu sunt genul care să intre în conflicte. Eu tac, tac, însă este posibil să ies și eu să spun niște lucruri, dar nu vreau să fac acest lucru”, a declarat Dică. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]