Șumi, după revenirea Astrei și cu ajutorul arbitrilor: „Nu stau să comentez greșelile! Trebuie să scoatem în evidență că echipa și-a dorit…” Mesajul pentru Andone

Șumi, după revenirea Astrei și cu ajutorul arbitrilor:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo – Astra 2-2. Campioana a revenit nesperat de la 0-2 în derby-ul cu Dinamo și a restabilit egalitatea în ultimele 10 minute ale partidei, deși se afla în inferioritate.

Tehnicianul Marius Șumudică a ținut să-și laude jucătorii în special pentru atitudinea arătată și nu a vrut să comenteze fazele controversate din care Săpunaru și Nicoară au restabilit egalitatea.

Șumi a vorbit și despre posibila sa trecere la Dinamo, unde a fost vehiculat drept un posibil înlocuitor al lui Andone, precizând că nu se pune problema să plece în acest moment de la Astra și că are un mare respect pentru omologul său din Ștefan cel Mare.

„În anumite faze am fost mai irascibil. Știți foarte bine dialogul de la distanță pe care l-am avut cu antrenorul advers. A fost o presiune aparte care a fost pe ambele echipe. Se pare că am egalat după niște faze mai controversate, dar oricum vreau să-mi laud jucătorii.

Să-i domini în 10 oameni și să ai superioritate în ultimele 20-25 de minute chiar este ceva. E adevărat că au fost și câteva greșeli.

Nu e ușor să plec de la Astra, e o clauză, e o sumă. Și pentru domnul Andone e la fel. Avem clauze și contracte bine făcute, nu e ușor să plecăm.

Eu am spus înainte de meciul cu Plzen că o să vedeți o altă echipă a Astrei. Am schimbat sistemul din mers, mi-au ieșit schimbările, l-am trimis pe Săpunaru sus și mi-a ieșit.

(n.r. Fanii lui Dinamo) Unii m-au înjurat, alții au fost de partea mea. Ne leagă ceva… Faptul că avem aceiași rivali. Nu se pune problema să vin la Dinamo. Ei au antrenor, îl respect”, a declarat Marius Șumudică la Digi Sport.

N-am primit nimic, îi voi primi (n.r. banii datorați de Astra). E o idioțenie tot ce apare, că Astra intră în insolvență. Vor plătiți toți din banii veniți din Europa.

Nu e problema mea acum. Balaj e unul dintre cei mai buni din țară. Nu cred că a făcut ceva cu intenție. Acum dacă s-a greșit pe final nu stau să comentez aceste lucruri. Trebuie să scoatem în evidență echipa că și-a dorit și a revenit. Înseamnă foarte mult să domini Dinamo, în inferioritate, în ultimele 20 de minute„, a declarat Marius Șumudică la Digi Sport, după meci.


 

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri