Sud Steaua rămâne alături de CSA, în ciuda derapajelor unui membru: „Ne delimităm de tonul abrupt și abordarea bombastică, părerea unui membru nu e poziția oficială a Peluzei Sud. Susținem proiectul CSA!”

Sud Steaua rămâne alături de CSA, în ciuda derapajelor unui membru:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cel mai important aliat al CSA Steaua în disputa cu FCSB este Peluza Sud. Grupul de suporteri care participă activ la evenimentele sportive ale CSA și care și-a anunțat susținerea pentru proiectul de înființare a unei echipe de fotbal a dat publicității un comunicat de presă prin care lămurește o serie de probleme. Poate cea mai importantă este cea dată de speculațiile potrivit cărora Sud Steaua și-ar fi retras sprijinul față de proiectul condus de Marius Lăcătuș, zvon pornit după o ieșire publică a unui fost membru al peluzei. Deși personajul în cauză lăsa să se înțeleagă faptul că Peluza Sud ar avea o problemă cu felul în care CSA gestionează proiectul, comunicatul de presă spulberă aceste speculații:

La sfârșitul săptămânii precedente am observat revoltați cum o parte din presa română a preluat și interpretat în mod arbitrar declarațiile personale ale unuia dintre suporterii steliști, în care acesta își arăta dezamăgirea față de tergiversările repetate de până acum și totodată temerile pentru prezentul incert al echipei noastre mult iubite, Steaua București. Menționăm că Peluza Sud respectă și încurajează exprimarea propriei opinii, ca drept fundamental al fiecărui individ, aceasta fiind și baza pe care s-a clădit peluza și principiul care ne-a unit pe toți de-a lungul timpului. „Liber trăiesc, liber să spun ce gândesc” spune unul din cele mai vechi și cunoscute cântece ale noastre. În același timp ne vedem nevoiți să ne delimităm de tonul abrupt și abordarea bombastică a acestor declarații apărute în mediul online. De asemenea, amintim reprezentanților presei că părerea personală a unui membru al Peluzei Sud nu se identifică și nu se confundă cu poziția oficială a Peluzei Sud. Totodată, singurul mijloc de comunicare al nostru de unde presa poate prelua opinia Peluzei este pagina de facebook SudSteaua.ro. Continuăm să susținem proiectul pe care l-am început împreună cu CSA Steaua București„, se arată în comunicatul ultrașilor.

În continuarea comunicatului pe care îl redăm integral mai jos, Peluza Sud se referă la problemele uriașe de interpretare cu privire la folosirea numelui „Steaua” în descrierea acțiunilor clubului lui Gigi Becali: „Peluza Sud Steaua solicită Clubului Sportiv al Armatei să trimită notificări către LPF, FRF și UEFA prin care aceste foruri sunt notificate pentru a pune în executare decizile judecătorești. Suntem contrariați de atitudinea domnului Răzvan Burleanu care a declarat că „FC FCSB este deținătoarea Cupei Campionilor”, deși acum câteva zile tot acesta afirma următoarele: „Am luat în considerare cererea celor de la Steaua, astfel că, începând de azi, denumirea echipei va fi FC FCSB SA. Nu am făcut decât să luăm act de o hotărâre judecătorească. În ceea ce privește palmaresul echipei, FRF nu poate să se exprime pe această speță și asta va rămâne să decidă instanța. Cât despre coeficient, ne vom adresa celor de la UEFA, dar nu cred că vor fi probleme legate de această speță, pentru că e vorba de o decizie luată în instanță.”

Cristian Scutariu / Redactor
Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare.
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare. "Ar trebui interzise"
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Schimbare pentru cei care au CASĂ la CURTE. Anunțul istoric a venit de la Guvern
Schimbare pentru cei care au CASĂ la CURTE. Anunțul istoric a venit de la Guvern
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…