Străinii fac haos în vestiarul lui Dinamo! Boicotul plănuit chiar înaintea barajului de totul sau nimic cu U Cluj

Străinii fac haos în vestiarul lui Dinamo! Boicotul plănuit chiar înaintea barajului de totul sau nimic cu U Cluj
  • Publicat:

Înaintea disputării barajului, unde dinamoviștii s-au „calificat” matematic de câteva etape, alb-roșii primesc o nouă lovitură grea. Administratorul judiciar al clubului, Răzvan Zăvăleanu, le-a comunicat fotbaliștilor că vor mai încasa bani doar din drepturile de televizare, în cazul menținerii în prima divizie.

Deși Dinamo vine după 3 victorii consecutive în campionat, dintre care ultima în fața celor de la Botoșani, obținută chiar în inferioritate numerică, situația nu este una roz în Ștefan cel Mare. După ce au funcționat tot sezonul cu bani de la suporteri sau sumele din drepturile TV, până la urma dinamoviștii au ajuns la capătul resurselor financiare.

În urma unei ședințe care a avut loc săptămâna trecută, Uhrin & Co. au fost anunțați că nu vor mai primi niciun ban pe acest final de sezon, indiferent de deznodământul acestuia. Fapt care, bineînțeles, i-a demotivat pe fotbaliști, mai ales pe cei străini, tocmai într-un moment în care păreau că traversează o pantă ușor ascendentă, anunță GSP.

Fotbaliștii străini de la Dinamo vor să plece înaintea barajului cu U Cluj

Ca o consecință a problemelor care s-au înmulțit în ultima perioadă, mai mulți fotbaliști urmăresc să părăsească clubul și nu vor să mai continue nici măcar pentru meciurile de baraj, unde alb-roșii se vor întâlni aproape sigur cu „prietenii” de la Universitatea Cluj.

După anunțul oficialului dinamovist, jucătorii străini au fost cei mai afectați și nu au de gând să continue după încheierea play-out-ului, în contextul dat. Aceștia caută deja posibile viitoare angajamente în afara României.

Primele două nume care au confirmat deja că numai doresc să continue, sunt Steliano Filip și vedeta meciului de la Botoșani, Balthazar Pierret. Francezul a marcat 2 goluri în fața moldovenilor, pentru ca apoi să încaseze un cartonaș roșu bizar din partea arbitrului Andrei Moroiță, toate acestea în prima repriză.

Balthazar Jean Phillipe Marie Pierret a fost un transfer reușit pentru Dinamo. Francezul a avut evoluții bune, însă nu are de gând să mai rămână în „Ștefan cel Mare” după anunțul lui Răzvan Zăvăleanu. Sursă foto: SportPictures

Dificultățile dinamoviștilor merg și mai departe de atât. Formația lui Dusan Uhrin întâmpină probleme și la nivelul grupelor de juniori. Gheorghe Mihali, actual antrenor al grupei U19 de la Dinamo, a anunțat că întreg staff-ul care se ocupă de centrul de juniori al „câinilor” este neplătit de o lungă perioadă de timp:

„Nu am avut nici cinci bani de Paști. Antrenorii de la Centrul de juniori sunt neplătiți de două luni, nu însemnăm nimic pentru cei din conducere. Când au intrat în insolvență mi-au cerut să renunț să renunț la trei salarii restante cu promisiunea că voi fi plătit la timp din acel moment. Și nu au respectat promisiunea”, a declarat Mihali pentru sursa citată.

Redactor la ProSport.ro din 2021, cu o experiență în presa online de 3 ani, la mai multe publicații culturale. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele