Stoichiță e ‘zilier’ la Steaua!** De ce nu semnează ‘Lippi’?

Redactor:
Matei Udrea
Stoichiță e 'zilier' la Steaua!** De ce nu semnează 'Lippi'?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși părțile dau permanent asigurări că vor parafa „în cel mai
scurt timp” contractul, Gigi Becali amână angajarea oficială a lui
Mihai Stoichiță ca antrenor la echipa de seniori a Stelei, deoarece
astfel ar recunoaște, implicit, că l-a dat afară pe italianul
Bergodi.

Declarațiile conducătorilor steliști despre statutul lui Bergodi
s-au schimbat permanent pe parcursul ultimelor trei săptămâni.
Inițial, pe 17 septembrie, italianul a fost dat afară în mod brutal
de Gigi Becali. La doar câteva ore după aceea, latifundiarul l-a și adus în loc pe Mihai
Stoichiță. În aceeași zi, după ce a aflat că, dacă-l dă afară pe
Bergodi, trebuie să plătească despăgubiri, Becali și-a schimbat
prima oară poziția, anunțând că, de fapt, antrenorul nu e demis, ci
trimis la echipa a doua.

Stoichiță e „zilier”

ProSport a dezvăluit trei zile mai târziu că în contractul
dintre italian și Steaua scrie foarte clar că tehnicianul e angajat
la prima echipă, moment în care conducătorii roș-albaștrilor n-au
mai pomenit nimic nici despre demisie, nici despre echipa
secundă.

În tot acest timp, Stoichiță a stat pe banca tehnică grație unei
dispense acordate de Mircea Rădulescu, președintele Școlii de
Antrenori a FRF. Practic, actualul tehnician al formației din
Ghencea e plătit ca „zilier”, deoarece n-are un contract ferm.

În condițiile în care conflictul dintre Bergodi și Steaua a
escaladat, părțile ajungând la FIFA, semnarea unui angajament între
roș-albaștri și Stoichiță n-ar fi decât încă o probă pe care
italianul o poate pune pe masa forului mondial în procesul cu
Becali.

180
de mii de euro ar trebui să-i plătească Steaua lui Bergodi (120.000
contractul și 60.000 despăgubiri) dacă Gigi recunoaște că l-a dat
afară pe italian

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen