Stoican regretă eliminarea de la Ploiești și anunță ieșirea din criză: „Am trecut peste șocul cu Steaua”

Redactor:
Robert ZANFIR
Stoican regretă eliminarea de la Ploiești și anunță ieșirea din criză:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Petrolul scoate a treia remiză consecutivă în campionat (Petrolul – Dinamo 2-2) și a patra de la venirea lui Răzvan Lucescu (inclusiv egalul din Cupă, Petrolul – Astra 0-0).
  • De partea cealaltă, Dinamo și-a revenit din pumnii Stelei și a smuls un egal la Ploiești, într-un meci în care oaspeții au cerut două penalty-uri refuzate de arbitrul Radu Petrescu.


Flavius Stoican a fost eliminat la finalul primei reprize, după mai multe proteste la adresa arbitrilor. Antrenorul lui Dinamo a declarat că regretă ieșirea și că nu este în măsură să comenteze arbitrajul. Stoican este convins că Dinamo a trecut peste șocul cu Steaua

„Am trăit meciul la intensitate maximă, voiam să le ținem piept celor de la Petrolul. Au calitate și mă refer în special la Albin, un jucător foarte tehnic. Îmi pare rău pentru ceea ce am făcut, nu mă caracterizează, indiferent de ce greșeli au fost făcute. Nu sunt în măsură să comentez arbitrajul, am trăit la intensitate maximă. Eu trebuie să mă corectez și nu trebuie să am asemenea ieșiri. Așa cum eu îmi analizez greșelile propriei echipe, nu este normal să analizez greșelile arbitrilor. Ceea ce am făcut… așa am simțit la momentul respectiv, nu am făcut voit”, a declarat Stoican la Digi Sport.

Stoican: „Am trecut peste șocul cu Steaua”

„Am trecut peste șocul cu Steaua, am întâlnit o echipă bună. Am revenit în joc. Îi felicit pe băieți, pentru că am trecut peste momente dificile. Orice punct contează pentru noi, ne batem până la sfârșitul campionatului pentru locul patru”, a mai spus antrenorul lui Dinamo.

Petrolul Ploiești a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 2-2 (2-1), cu formația Dinamo București, într-un meci din etapa a XXV-a a Ligii I. Golurile gazdelor au fost marcate de Albin ‘4 din penalti și ’34, în timp ce pentru oaspeți au înscris Bărboianu ’10 și Guilherme ’53 autogol.

Petrolul Ploiești: Pecanha – Beța, Hoban, Geraldo, Guilherme – Mustivar (Romario ’76), De Lucas – Priso (Zicu ’57), Albin, Fernandez (Tamuz ’70) – Camara. Antrenor: Răzvan Lucescu.

Dinamo București: Naumovski – Bărboianu, Ad. Popa II, D. Grigore, Grecu – Șerban, Elton – D. Rotariu (Thomas ’70), V. Lazăr, Filip (Velici ’84) – Bilinski (Boubacar ’60). Antrenor: Flavius Stoican.

Cartonașe galbene: Beța ’63, Camara ’79, Zicu ’89, Geraldo ’90+2 / Șerban ’67, Naumovski ’79.

Arbitri: Radu Petrescu (central) – Sebastian Gheorghe, Ovidiu Artene (asistenți) – Paul Unimătan, Iulian Călin (asistenți suplimentari) – Mircea Grigoriu (rezervă).

Observatori: Nicolae Grigorescu, Romulus Chihaia.

La meciul de la Ploiești au asistat aproximativ 14.000 de spectatori, dintre care 400 de fani dinamoviști.

Antrenorul dinamovist Flavius Stoican a fost trimis în tribune, în minutul 45+2, după ce a intrat pe teren și a protestat vehement cerând un penalti pentru formația sa. Inițial, Stoican nu a dorit să urce în tribună, iar partida a fost întreruptă aproximativ două minute.
 

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Devine obligatoriu de la 1 OCTOMBRIE 2024. Se va aplica în absolut TOATĂ România
Devine obligatoriu de la 1 OCTOMBRIE 2024. Se va aplica în absolut TOATĂ România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×