Stoican mai stă un meci la Poli Iași, dar deja e regretat: „Nu am fost în vestiar atunci când a anunțat că va pleca”

Stoican mai stă un meci la Poli Iași, dar deja e regretat:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Derby-ul Moldovei dintre Poli Iași și FC Botoșani, programat în această seară, în Copou, este lipsit de miză pentru ambele formații, în schimb va avea o încărcătură emoțională specială pentru gazde. Va fi ultimul joc pentru antrenorul Flavius Stoican pe banca tehnică, tehnicianul care a dus echipa ieșeană în play-off în stagiunea trecută anunțând înainte de meci că a decis să nu-și prelungească angajamentul.

Flavius va alinia la startul partidei cu FC Botoșani o formulă alcătuită în mare parte din rezerve, în condițiile în care mai mulți titulari au fost învoiți sau au plecat deja din Copou. Unul dintre jucătoriii care vor urmări meciul din tribune este și căpitanul Cosmin Frăsinescu, acesta declarând că a rămas surprins de plecarea lui Flavius Stoican.

„Am rămas surprins când am auzit că nu mai continuă. Îmi pare rău că a ales să plece, pentru că a creat o stare de spirit pozitivă în vestiar, a creat o chimie între noi și staff și am crezut că va continua alături de noi. Nu am fost în vestiar atunci când a anunțat că va pleca, pentru că după meciul cu Dinamo am convenit de comun acord să iau o pauză, pentru a mă recupera din cauza unor dureri”, a declarat Cosmin Frăsinescu la Radio HIT Iași.

Acesta speră ca noul antrenorul care va urca în Copou să repete performanța reușită în stagiunea trecută, ba chiar mai mult, chiar dacă admite că va fi foarte greu: „În ultimii ani au fost schimbări majore la echipă, vara, așa va fi și în acest an. Din păcate, am avut un an dezamăgitor pentru toți ieșenii. Acum vor pleca mulți jucători, vor fi pierderi mari pentru echipă, dar Poli Iași merge mai departe și fără Frăsinescu și fără alți jucători. Trag speranța că va fi bine, iar antrenorul care va veni va reuși să ducă echipa în play-off. Chiar dacă va fi greu. Probabil la începutul sezonului viitor se va vedea lipsa de omogenitate, deși sper să nu se întâmple asta. Și când a venit Flavius nimeni nu a crezut că vom ajunge în play-off, dar am reușit. Sperăm să fie la fel și în sezonul viitor”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele