Stoican îi laudă pe rivalii din Ghencea: „Steaua nu s-a făcut de râs cu Chelsea”

Stoican îi laudă pe rivalii din Ghencea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei Dinamo, Flavius Stoican, consideră că rivala din campionat, Steaua, nu s-a făcut de râs în ultima partidă din grupele Ligii Campionilor, de miercuri seară, în care a pierdut cu scorul de 0-1, în deplasare, în fața formației engleze Chelsea Londra.

„Am văzut meciul Stelei. Totuși au întâlnit Chelsea, o echipă care are în componență jucători valoroși, să fim realiști, era greu să scoată un rezultat favorabil. Dar să știți că nu s-au făcut de râs. Toți adversarii au fost mai bine cotați decât Steaua, și din punct de vedere al calității jucătorilor, și al salariilor. Sunt convins că și-au dorit mai mult, dar dacă e să fim realiști, atât s-a putut”, a spus Stoican, joi, într-o conferință de presă.

Campioana României, Steaua București, a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), de echipa engleză Chelsea Londra, într-un meci contând pentru ultima etapă a Grupei E a Ligii Campionilor. Unicul gol al meciului a fost marcat de Demba Ba în minutul 10.

Steaua a încheiat pe ultimul loc în grupa E, cu trei puncte.

Referitor la partida dintre Pandurii Târgu Jiu și Pacos Ferreira, din ultima etapă a grupelor Ligii Europa, Stoican consideră că frigul ar putea constitui un avantaj pentru echipa pregătită de Crsitian Pustai: „Ținând cont și de meciul tur, când au reușit un rezultat de egalitate, eu cred că Pandurii poate încheia cu o victorie în Liga Europa. Am văzut declarațiile celor de la Pacos Ferreira, că au probleme cu temperatura. Eu cred că acesta poate fi un avantaj pentru cei de la Pandurii, care s-au obișnuit cu temperatura. În plus au jucători care au o calitate individuală foarte bună. Noi am reușit să învingem Pandurii, dar am simțit pe pielea noastră că exista oricând posibilitatea ca ei să întoarcă rezultatul. Asta cred că că se va întâmpla și în meciul cu Pacos Ferreira, că jucătorii își vor pune în evidență calitățile”.

Formația Pandurii Târgu Jiu întâlnește, joi, de la ora 20.00, pe Cluj Arena, echipa Pacos Ferreira, într-o partidă contând pentru ultima etapă a grupei E a Ligii Europa.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri