Stoican a explicat cum și-a motivat jucătorii înaintea meciului cu Dinamo. Ce imagini a pus în vestiar

Stoican a explicat cum și-a motivat jucătorii înaintea meciului cu Dinamo. Ce imagini a pus în vestiar
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSM Poli Iași a fost spaima granzilor în ultima săptămână. După remiza de pe „Arena Națională” cu FCSB, Iașiul a răpus-o pe Dinamo în Copou, duminică, reușind să revină într-un final entuziasmant după ce a fost condus la pauză. Victoria a fost decisă și de inspirația antrenorului Flavius Stoican, care în repriza a doua a făcut trei mutări inspirate.

Tehnicianul i-a trimis în teren pe Jo, Kizito și Ștefănescu, iar primii doi au decis practic partida, contribuind la cele două goluri din final cu câte un gol și o pasă decisivă. Stoican nu a căzut pradă euforiei acestui succes uriaș și a făcut apel la calm, transmițându-le elevilor săi să rămână cu picioarele pe pământ.

„Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Am obținut o victorie importantă, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ și să muncim la fel de mult în continuare, pentru că încă nu am reușit nimic. Sunt bucuros că am început bine meciul, fără trac, chiar dacă am primit gol”, a declarat Flavius Stoican, care a explicat cum și-a motivat jucătorii înaintea meciului cu Dinamo: „Am făcut un colaj cu momente mai grele de la antrenamente și le-am pus înainte de meci, în vestiar. Le-am spus jucătorilor că pentru asta au tras din greu la antrenamente, pentru astfel de meciuri tari. Le-am arătat pentru ce se antrenează. Am avut o altă idee inițial, voiam să le pun un clip cu mesaje din partea familiei, iubitelor, soțiilor, părinților. Mi-am dat seama ulterior că e mai greu să dau de familiile lor prin Uganda, Portugalia, Brazilia și am găsit o altă soluție de a-i motiva”, a declarat Flavius Stoican în emisiunea „Divizia Locală, la Digi 24 Iași.

Antrenorul lui CS Poli a dezvăluit că jucătorii străini urmează cursuri de limba română: „Jucătorii străini mi-au transmis că vor să facă două ore de limba română pe săptămână. E un gest frumos din partea lor. Au puțin timp de când sunt în România, dar deja cunosc formulele uzuale în română. Ne salutăm în românește,vorbesc câteva cuvinte în română. La antrenamente comunic în limba română sau în engleză, dar am și un coleg care traduce în permanență pentru jucătorii străini”, a mai spus Stoican la Digi 24 Iași.

Adrian Ambrosie: „Am câștigat cu inima. Se naște o echipă frumoasă la Iași”

Președintele Adrian Ambrosie este de părere că victoria cu Dinamo a fost obținută datorită plusului de determinare. „A fost o victorie importantă pentru noi, obținută în primul rând cu inima. Diferența a fost făcută de dorința noastră, de determinarea echipei noastre. Am făcut două meciuri foarte bune cu FCSB și Dinamo și am obținut patru puncte. Sincer, e un bilanț poate nesperat de mulți dintre noi. Echipa a demonstrat cu Dinamo că remiza și jocul cu FCS nu au fost ceva de moment. Sunt sigur că echipa va crește de la meci la meci și vom arăta mai bine decât atât. Cert este că la Iași se naște o echipă frumoasă”, a declarat președintele Adrian Ambrosie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele