„Știu echipa cu care voi juca în prima etapă!”

Antrenorul lui CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat că a decis primul 11 cu care va aborda etapa de început de campionat, împotriva celor de la CS Otopeni. Andone a anunțat că le va comunica joi jucătorilor echipa de start, menționând că a urmărit adversara ardelenilor, în weekend, la Ploiești, într-un meci amical.
"Știu echipa cu care voi juca în prima etapă!"

Antrenorul lui CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat că a decis primul 11 cu care va aborda etapa de început de campionat, împotriva celor de la CS Otopeni. Andone a anunțat că le va comunica joi jucătorilor echipa de start, menționând că a urmărit adversara ardelenilor, în weekend, la Ploiești, într-un meci amical. "Avem un lot valoros, cu trei jucători pe fiecare post. Eu știu echipa cu care voi juca la Otopeni, jucătorii o vor afla joi. Am fost la Ploiești în weekend și am urmărit Otopeniul într-un meci amical. Au un antrenor sârb care știe să-i așeze în teren însă din lotul care a obținut promovarea au mai rămas doar 6 jucători. Au adus 15 fotbaliști noi, va fi greu duminică, însă suntem obligați să câștigăm", a declarat tehnicianul, care își dorește să repete în acest campionat  performanța obținută sezonul trecut cu CFR Cluj, câștigarea titlului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]