Steliștii vor suporta cu greu asta!** Paszkany a fixat ținta în Ligă și anunță: „CFR Cluj va fi la nivelul lui Șahtior sau Dinamo Kiev”

Steliștii vor suporta cu greu asta!** Paszkany a fixat ținta în Ligă și anunță:
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR are patru transferuri rezolvate, iar Iuliu Mureșan și Paszkany anunță încă cel puțin două veniri. Patronul ardelenilor are însă ambiții mari: vrea să dea lovitura decisivă Stelei, cunoscută ca cel mai mare brand al fotbalului românesc în Europa! „Vreau să fim la nivelul lui Șahtior și Dinamo Kiev”

Paszkany vrea o primăvară europeană în Ligă: „Suntem hapsâni când vine vorba de performanțe”

„Noi suntem hapsâni când vine vorba de performanțe. Este normal ca, în fiecare an, dacă te înscrii într-o competiție, să îți propui să o și câștigi. Noi punem mare preț și pe Cupă pentru că suntem printre puținele echipe care au câștigat trei Cupe la rând, iar pentru noi este o țintă importantă în sezonul următor. Pentru viitor, ne-am dori și o participare în Europa în stadiu cât mai avansat, ceea ce ar însemna o primăvară europeană”, a declarat patronul CFR-ului pentru Adevărul.

Paszkany anunță ținta cea mare: „Vrem să fim la nivelul lui Șahtior și Dinamo Kiev”

„Visul meu pentru următorii 10 ani ar fi ca acest club să aibă un acționariat mult mai potent economic, chiar și prin atragerea unor fonduri de investiții. Și să reușim să facem din acest club nu numai o echipă reprezentativă pentru Transilvania sau România, ci să creștem acest club undeva la nivelul lui Dinamo Kiev sau Șahtior Donețk, adică o echipă care să fie reprezentativă pentru această zonă a Europei”, a mai spus Paszkany.

CFR Cluj – Preliminarii LIGA CAMPIONILOR
Antrenor: Ioan Andone
VENIRI
Sigure: Buș, Paul Batin, Ionuț Rada, Edimar (reveniri), Mario Felgueiras (Brasov, Braga), Diogo Valente (Academica), Deac (Schalke 04), Sepsi (Tag Mureș)
Posibile: Lobonț (AS Roma), Sami (Maritimo), Luisinho (Pacos), Cedric Soares (Sporting Lisabona), Danilo (Academica), Keita (Braga), Tiago Pinto, Vitor Gomes (Rio Ave)
PLECĂ‚RI
Sigure: Sixto Peralta, Roberto De Zerbi (destinații necunoscute), Beto, Vranjes (le-a expirat împrumutul)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×