Steliștii sunt încrezători: „Am jucat totuși bine, s-a terminat 1-1 pe teren” Ce spune Keșeru despre posibila venire a unor atacanți

Steliștii au pierdut primul meci al sezonului și primul trofeu după ce au fost învinși de Astra la loviturile de departajare. Keșeru consideră că echipa sa a jucat bine în Supercupă, iar partida s-a terminat la egalitate, scor 1-1.
Steliștii sunt încrezători: "Am jucat totuși bine, s-a terminat 1-1 pe teren" Ce spune Keșeru despre posibila venire a unor atacanți

Steliștii au pierdut primul meci al sezonului și primul trofeu după ce au fost învinși de Astra la loviturile de departajare. Keșeru consideră că echipa sa a jucat bine în Supercupă, iar partida s-a terminat la egalitate, scor 1-1.

„E un rezultat care s-a decis la penalty-uri. Încă nu am avut prospețimea de care aveam nevoie. Am jucat totuși bine, s-a terminat 1-1 pe teren. Nu este nicio problemă dacă vin alți atacanți la echipă, nu mi-e frică de concurență”, a declarat Claudiu Keșeru la Sport.ro.

De aceeași părere este și colegul său, Pârvulescu care este încrezător în șansele echipei sale de a ajunge din nou în grupele UEFA Champions League.

„Nu suntem afectați pentru că e primul meci din sezonul ăsta. Sunt încrezător că vom ajunge din nou în Champions League. Abordăm toate competițiile la fel, inclusiv Cupa Ligii. E normal să aștept meciurile cu Rapid, e o echipă de tradiție„, a declarat Pârvulescu.

Echipa Astra Giurgiu, deținătoarea Cupei României, a câștigat Supercupa României, după ce a învins, vineri, pe Arena Națională, cu scorul de 6-4, în urma executării loviturilor de departajare, campioana Steaua București.

La finalul celor 90 de minute de joc și a celor două reprize de prelungiri, scorul a fost egal, 1-1.

Pentru Steaua a marcat Chipciu ’45, iar pentru Astra a înscris Enache ’74.

1-0: Tănase i-a pasat lui Chipciu pe partea dreaptă, iar acesta a marcat de la opt metri la colțul lung;

1-1: Ben Youssef a centrat de la 14 metri în centrul careului mic lui Enache, care a marcat cu capul.

La loviturile de departajare pentru Astra au transformat: Găman, Seto, Morais, Laban și Budescu.

Pentru Steaua au înscris Keșeru, Pîrvulescu și Latovlevici, în timp ce Filip a ratat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]