Steliștii, băgați în ședință după eșecul cu Lokomotiv Plovdiv: „Nu se poate să ai o așa atitudine împotriva unui adversar modest”

Steliștii, băgați în ședință după eșecul cu Lokomotiv Plovdiv:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua nu a reușit vreo victorie în cele opt amicale disputate în 2014. În ultimul meci, echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf fiind învinsă de bulgarii de la Lokomotiv Plovdiv, scor 2-1 (2-1).

La finalul partidei, managerul Stelei s-a arătat nemulțumit de evoluția mai multor jucători, care nu au avut o atitudine bună în această partidă.  

„Am fost nemulțumiți de atitudinea unor băieți. Vom avea o discuție serioasă după partida aceasta. Să joci contra lui Dinamo Kiev și să faci o partidă foarte bună, să ai o atitudine extraordinară și apoi să intri împotriva unui adversar modest și să stai pe teren… Nu dau nume. Au fost jucători care trebuie să-și schimbe atitudinea, altfel vor vedea meciurile din tribune. Antrenamentele scad din intensitate, pentru că începe partea a doua a sezonului și suntem foarte nemulțumiți de ceea ce am văzut astăzi. Nu există scuze după un asemenea meci.  Indiferent cine e pe teren, împotriva unui adversar ca Lokomotiv Plovdiv trebuie să-ți creezi ocazii și să arăți altfel, nu neapărat să câștigi”, a spus Mihai Stoica la Digi Sport.

După plecarea lui Bourceanu la Trabzonspor, steliștii îl așteaptă pe Mihai Pintilii, jucător desemnat de Reghecampf drept noul căpitan al echipei.

Avem foarte mare nevoie de Pintilii. Se va schimba total jocul nostru. Pintilii e un jucător foarte important pentru noi, îl așteptăm să revină”, a mai spus oficialul Stelei.

Chiar dacă perioada de transferuri este deschisă pentru țara noastră, steliștii nu se gândesc să mai facă vreo mutare până la începutul campionatului, singura înregimentare posibilă fiind cea a lui Lucian Sânmărtean, în cazul în care acesta își va rezolva situația complicată de la Vaslui.

„Singurul nume care ne interesează este Sânmărtean, dar se pare că nu se poate, așa că vom rămâne în formula actuală„, a mai spus managerul Stelei.

AMICALELE STELEI DIN IARNA LUI 2014

Steaua – Nurnberg 1-5


Steaua – Werder 0-0


Steaua – Union Berlin 1-1


Steaua – Lucerna 0-1


Steaua – FC Baku 0-2


Steaua -Dinamo Kiev 0-0


Steaua – IFK Goteborg 0-0


Steaua – Lokomotiv Plovdiv 1-2

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Livia, fosta soţie a lui Cătălin Bordea, rupe tăcerea după divorţ. A recunoscut tot: „Plătim pentru orice”
Livia, fosta soţie a lui Cătălin Bordea, rupe tăcerea după divorţ. A recunoscut tot: „Plătim pentru orice”
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
Cea mai profitabilă investiţie: cine cumpără acţiuni de 5.000 de lei câştigă cel puţin 500 de lei pe an
Cea mai profitabilă investiţie: cine cumpără acţiuni de 5.000 de lei câştigă cel puţin 500 de lei pe an
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător
Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
Regula obligatorie în orice BLOC din România. Asociația nu are dreptul să refuze asta unui proprietar
Regula obligatorie în orice BLOC din România. Asociația nu are dreptul să refuze asta unui proprietar
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Hațegan, gafă șocantă pentru Federația Română de Fotbal: reacție promptă după o decizie aberantă
Hațegan, gafă șocantă pentru Federația Română de Fotbal: reacție promptă după o decizie aberantă
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin cont
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin…
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă