Steliano Filip și „Efectul Contra” la Dinamo: „Mister a venit cu o altă mentalitate!” VIDEO FABULOS Cum au OPRIT „câinii” conferința lui „Cholo”

Steliano Filip și
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steliano Filip, fundașul echipei Dinamo București, a declarat, duminică, după victoria din deplasare cu Pandurii Târgu-Jiu și accederea în play-off-ul Ligii 1, că antrenorul Cosmin Contra a venit cu o abordare diferită pentru atingerea obiectivelor.

Dinamo a învins Pandurii cu 2-0, după reușitele lui Adam Nemec (34′) și Dan Nistor (85′), și se află pe locul cinci în Liga 1, cu 41 de puncte. Bucureștenii pot încheia sezonul regulat pe locul șase, dacă Astra Giurgiu va obține cel puțin un egal, luni, cu FC Botoșani.

„Suntem foarte fericiți, pentru că ne-am atins în săptămâna aceasta mai multe obiective. Jucăm și în finala Cupei Ligii, ne-am calificat în play-off. Nu știu dacă am fost precauți azi. Noi ne-am dorit de la început să mergem peste ei, să-i atacăm, pentru că aveam nevoie de victorie. Știam că cei de la Târgu-Jiu vor face tot ce depinde de ei ca să ne încurce.

Mister a venit cu o altă mentalitate. Ne bucurăm foarte tare că, de când a venit, am început să adunăm victorii. Sper să facem o figură frumoasă și în play-off, și în Cupa României. Este un play-off puternic, noi ne dorim să legăm, pas cu pas, victorie cu victorie și să ajungem acolo unde ne-am propus”, a spus Steliano Filip după meci, la DigiSport.

Schimbarea adusă de Cosmin Contra la Dinamo e vizibilă și prin modul în care au reacționat jucătorii din Ștefan cel Mare după victoria de la Severin.


 

Video: Sport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Noua regulă de pe 31 MARTIE. Este absolut OBLIGATORIU pentru milioane de români care călătoresc
Noua regulă de pe 31 MARTIE. Este absolut OBLIGATORIU pentru milioane de români care călătoresc
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup