Ștefan nu rămâne la Corona, dar pentru Martac se mai discută

Telenovela cuplului de fundași George Ștefan - Mădălin Martac de la Corona se îndreaptă cu pași mari spre final. Situația primului, este destul de clară,
Ștefan nu rămâne la Corona, dar pentru Martac se mai discută

Telenovela cuplului de fundași George Ștefan – Mădălin Martac de la Corona se îndreaptă cu pași mari spre final. Situația primului, este destul de clară, brașovenii renunțând la el în cele din urmă, așa că a început deja să își caute un alt club pentru sezonul 2013-2014. În schimb, discuțiile pentru Martac vor continua și săptămâna viitoare, cele două părți fiind destul de aproape de un acord în privința rămânerii acestuia la Brașov.

Vă reamintim că cei doi fundași au fost obiectul unui scandal între Corona și Oțelul Larissa, după ce gruparea brașoveană nu a achitat la timp banii datorați echipei prahovene pentru împrumutul celor doi jucători. După mai multe runde de discuții și negocieri, care au cuprins o expertiză grafologică a semnăturilor de pe contractul de transfer, dar și contestarea dreptului de joc la Corona de către FCM Tg. Mureș și FC Argeș, în timpul sezonului trecut, s-a ajuns la un acord pentru eșalonarea datoriei. Astfel, Corona și-a putut lua licența de Liga 1, dar se pare că datoria nu a fost încă achitată, dar brașovenii au dorit să păstreze jucătorii, în special pe Martac, unul dintre cei mai bun fundași dreapta din sezonul trecut al Ligii a II-a.

Cei doi jucători, Martac (22 de ani) și Ștefan (24) au evoluat în ultimele două sezoane la Corona Brașov sub formă de împrumut, în ediția 2011-2012 fiind luați de la Urban Titu. Vânduți de gruparea dâmbovițeană la Oțelul Larissa, cei doi au rămas la Corona, tot sub formă de împrumut, suma totală pentru care s-a efectuat împrumutul fiind pe hârtie de 80.000 de euro.

Trei sud-americani în probe
Corona Brașov continuă să aducă stranieri pe bandă rulantă, după ce l-a achiziționat în aceste zile pe fundașul Kanon, fost la Gloria Bistrița. Primii pe listă sunt trei sud-americani, uruguayenii Nicolas Alejandro Rodriguez Charquero și Jose Georginho Aguirre Fleitas, care vor veni la Brașov în cursul zilei de azi. În schimb, mâine va veni și columbianul Oscar Arce, provenit de la Rampla Juniors Montevideo. În altă ordine de idei, Corona joacă azi un nou amical, după egalul alb de ieri cu U Cluj. De la ora 10,30, pe stadionul „Carpați”, echipa lui Nae Manea se va duela cu nou promovata în Liga a III-a, FC Păpăuți.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
VIDEO | Ambasadorul SUA la București are rădăcini EST-EUROPENE, dar tot nu s-a putut hotărî: sarmale sau burgeri?
Mediafax
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Cancan.ro
România are producții record, deși seceta a lovit Europa. Expert: „Niciodată în istoria sa nu a avut asemenea volume”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ce se întâmplă, doctore?
Croația | Skywalk Biokovo, platforma de sticlă suspendată la 1.228 de metri altitudine. Cât plătesc turiștii pentru senzația de a păși deasupra prăpastiei și ce trebuie să știe înainte de urcare
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Promotor.ro