Steaua l-a prezentat oficial pe Kharja! Rădoi: „Fanii nu trebuie să aștepte ca el să decidă fiecare meci” Cât au durat negocierile cu jucătorul marocan

Steaua l-a prezentat oficial pe Kharja! Rădoi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua și-a prezentat sâmbătă noua achiziție. Marocanul Houssine Kharja a semnat pe un an cu gruparea roș-albastră, iar Mirel Rădoi ține să-i mulțumească lui Cosmin Olăroiu pentru sprijinul acordat în aducerea mijlocașului în vârstă de 32 de ani.

Rădoi precizează că a fost extrem de dificil să-l aducă pe Kharja la Steaua, dar în cele din urmă jucătorul a înțeles situația financiară ale clubului și a acceptat suma propusă de Steaua. Rădoi avertizează însă că suporterii nu trebuie să se aștepte că Kharja să decidă fiecare meci, ci trebuie să aibă răbdare cu el până când acesta se va integra în agrenajul echipei.

„Nu a fost ușor să-l aducem aici pe Kharja. Vreau să-i mulțumesc lui Oli pentru că ne-a ajutat foarte mult în această situație. Vreau să-i mulțumesc și lui Houssine pentru că a înțeles situația. Ne-am luptat cu alte cluburi pentru aducerea lui. Inițial am vrut să aduc jucători din campionatul intern pentru că discuțiile financiare intraseră în impas. În cele din urmă el a înțeles și a acceptat suma propusă de noi. Contractul s-a semnat în câteva minute. E important să nu ne așteptam ca el să decidă fiecare meci sau ca fiecare pasă a lui să fie un assist. Nu este un jucător care poate decide orice meci de unul singur, trebuie ajutat de colegi. Dacă a făcut cantonamentul cu Oli, e clar că e pregătit să joace. Vedem dacă va începe titular. Stăm foarte slab din punct de vedere al compartimentul ofensiv, dar nu se mai pune problema de transferuri”, a declarat Mirel Rădoi în cadrul unei conferințe de presă.

Kharja spune că Steaua reprezintă o nouă provocare în cariera sa și speră să se integreze cât mai rapid în grup și să ajute la câștigarea trofeelor puse în joc.

„Vreau să-i mulțumesc lui Olăroiu și staff-ului său pentru că mi-a vorbit frumos despre Steaua. Am ales să vin la Steaua nu doar pentru că este o echipă cu o istorie importantă, dar este și o experiență nouă în cariera mea. Nu este o presiune că Steaua se luptă la titlu, e un stimulent pentru mine. Am fost primit bine de colegi, am vizitat puțin și orașul, dar cel mai important e să mă integrez cât mai repede în echipă. Nu mă gândesc să devin căpitanul Stelei, ar trebui să existe 11 căpitani pe teren. Varela, pe care îl cunosc, este un jucător cu foarte multă experiență. Primul obiectiv este să câștig titlul cu Steaua și apoi mi-aș dori să joc cu echipa în Champions League„, a precizat și Kharja.

Houssine Kharja este un jucator francez de origine marocana nascut pe 9 noiembrie 1982, la Poissy, in Franta. Acesta a inceput fotbalul profesionist la Paris Saint-Germain, de unde s-a mutat, in 2000, la Gazelec Ajaccio. Dupa numai un an, a ajuns la Sporting Lisabona, unde nu a evoluat, fiind cedat apoi in Italia, la Ternana, club de care a apartinut pana in 2007 si pentru care a evoluat de 122 de ori si a inscris 10 goluri. In martie 2007 a semnat cu Piacenza, de la care a plecat, la inceputul lui 2008, la AC Siena, in Serie A, unde a fost imprumutat. In 2009 a fost achizitionat de AC Genoa, la care a ramas pana in 2011, cu o pauza de o jumatate de sezon, in care a evoluat, tot sub forma de imprumut, pentru Internazionale Milano. Vara lui 2011 i-a adus transferul la AC Fiorentina, unde a ramas doar pentru un sezon, dupa care a fost cedat in Qatar, la Al-Arabi. A parasit zona Golfului dupa doar un an, iar in sezonul trecut a evoluat pentru Sochaux, in liga a doua franceza. A strans 324 de partide, 31 de goluri si 14 assist-uri la nivel de club, dintre care 117 meciuri, 13 goluri si 12 assist-uri in Seria A. La nivelul echipei nationale a Marocului, Houssine este jucator de baza si ocazional capitan, adunand 71 de jocuri si 11 goluri pana in prezent”, notează clubul Steaua pe site-ul oficial.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele