Steaua joacă la Severin cu stadionul plin!

Redactor:
Adrian Iosub
Steaua joacă la Severin cu stadionul plin!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a fost primită cu un entuziasm greu de imaginat la
Severin și asta tocmai după cea mai mare umilință pe care o poate
trăi un stelist, înfrângere în Ghencea. Sute de suporteri s-au
înghesuit să-i vadă pe Bănel și compania la antrenamentul de
aseară, iar azi stadionul va fi aproape plin.

Mâine încep zilele orașului, dar Severinul este încă de ieri în
sărbătoare. Steaua a poposit pentru prima dată în istoria ei în
orașul de la malul Dunării și suporterii n-au ratat ocazia să-și
vadă favoriții în carne și oase. După tensiunea incredibilă din
Ghencea de la derby-ul cu Dinamo, deplasarea la Severin a fost
exact ceea ce steliștii aveau nevoie. Odată ajunși în orașul de la
malul Dunării și „sufocați” de atenția care li s-a acordat, Cîrțu
și ai săi au uitat repede de „războiul” din Ghencea de acum câteva
zile.

Strategie
schimbată din mers

Probabil încă marcați de eșecul cu Dinamo, steliștii au venit
destul de circumspecți la Severin. Au ajuns la hotelul patronat de
Mihaela Giuca, devenită cunoscută în Severin pentru că între 2003
și 2008 a fost patroană a clubului Building Vânju Mare și au închis
imediat poarta în nas celor aproximativ 40 de fani prezenți în fața
stabilimentului. Văzând însă atenția care li se acordă, steliștii
și-au schimbat radical strategia pe parcursul zilei. S-au
fotografiat cu suporterii înainte și după antrenament și au
încheiat ziua cu o sesiune de autografe la un hipermarket din
oraș.

Stadion plin la antrenament

Momentul culminant pentru severineni l-a reprezentat însă
antrenamentul de ieri după-amiază, susținut de steliști pe
stadionul Termo. Micuța arenă a fost neîncăpătoare, aproximativ 500
de fani înghesuindu-se să-i vadă pe roș-albaștri. Părinți cu sugari
în brațe, copii, adolescenți sau pensionari au ținut să-și vadă pe
viu favoriții. Telefoanele mobile s-au „săturat” de făcut poze și
caietele pregătite pentru autografe „ardeau” și ele de nerăbdare în
mâinile copiilor care își priveau pe rând idolii. „Uite-l pe Bănel,
uite-l și pe Gardoș”, exclamau copiii de fiecare dată când mai
descopereau unul dintre favoriți.

Sfaturi
de la fani

Chiar dacă aveau programată o sesiune de autografe seara,
steliștilor le-a fost imposibil să iasă de pe teren până nu au dat
autografe și nu s-au pozat cu suporterii prezenți la stadion. Mulți
dintre ei au avut și sfaturi pentru jucători. „Tătărușanu,
antrenează-te, să știi să aperi și pe jos”, sau „Tănase, lasă
bombele și vezi-ți de fotbal” au fost câteva dintre învățămintele
severinenilor pentru favoriți.

„N-au
față de primele locuri”

Discuțiile din tribune, pe parcursul celor 60 de minute cât a
durat antrenamentul, s-au oprit inevitabil și la parcursul modest
din acest sezon. Deși fericiți să-și vadă idolii, severinenii nu
s-au putut abține să nu-i critice. „Frate, sinceri să fim, n-au
față de primele locuri. Arată ca o echipă de locul șase”, a fost
concluzia unuia dintre cei prezenți în tribunele stadionului
Termo.

Asalt
la bilete

Severinenii s-au înghesuit să cumpere bilete pentru dublul
eveniment din această seară: primul meci al Stelei jucat la Severin
și primul joc de pe Municipal care se va disputa la lumina
reflectoarelor.
În Severin e agitație mare în cele patru zone din oraș în care se
vând bilete pentru Pandurii – Steaua. Obișnuiți să aibă la
meciurile jucate la Severin maximum 3.000 de suporteri, oficialii
„pandurilor” au pus inițial în vânzare doar 8.000 de bilete pentru
partida cu Steaua. Cum cererea este însă foarte mare,
ieri-dimineață la Severin au mai ajuns alte 7.000 de tichete, care
până la ora jocului se vor epuiza cu siguranță. „Se vând extrem de
bine, mult mai bine ca la celelalte partide. S-au vândut deja în
jur de 6.000-7.000 și oamenii vin mereu să cumpere. 1.000 de bilete
s-au pus în vânzare și la Târgu Jiu. Probabil că 80-90% dintre cei
care vor veni la stadion vor ține cu Steaua. E primul lor meci aici
și sper să-l câștige”, a declarat unul dintre vânzătorii de bilete,
mândru de „muntele” de bani pe care îl ținea în mână, obținut din
vânzarea biletelor.

16
mii de spectatori vor fi prezenți la meci. Tichetele se
vând ca pâinea caldă

20
de mii de locuri este capacitatea stadionului Municipal din
Severin

Cîrțu
a lăsat șapte jucători
acasă!

Sorin Cîrțu are destule probleme de efectiv la meciul cu
Pandurii, care se va desfășura în această seară la Turnu Severin.
Brandan (foto), Dică, Surdu, Galamaz, Iliev, Ricardo și Bicfalvi au
fost lăsați acasă din cauza problemelor medicale pe care le au.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE
E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen