Steaua, invitată la un turneu în Oman de un fost coechipier de-al lui Rădoi! „Am vorbit cu domnul Argăseală și a confirmat că vor participa”

Steaua, invitată la un turneu în Oman de un fost coechipier de-al lui Rădoi!
  • Publicat:
  • Actualizat:

În perioada 3-5 decembrie, juniorii U16 de la Steaua București vor participa la Adiso Internațional Tournament, în Muscat. Echipa patronată de Gigi Becali a primit o invitație de la Adiso Academy Muscat, școală de fotbal înființată de severineanul Adrian Tufar, în urmă cu 2 ani.

„În Oman, fotbalul nu e la fel de dezvoltat, ca în celelalte țări din zona Golfului, iar eu am decis să organizez primul turneu internațional rezervat juniorilor, din această țară. Nu am vorbit cu Rădoi, deși ne cunoaștem. Am copilărit în același cartier, în Drobeta Turnu Severin. Pot spune că am fost chiar coechipieri, o scurtă perioadă. Eu aveam 16 ani și tocmai ce semnasem cu Extensiv Craiova și am apucat să efectuăm câteva antrenamente împreună, dar, la scurt timp, Rădoi s-a transferat la Steaua. În urmă cu vreo 2 luni, am luat legătura cu domnul Massimo Pedrazzini. Încă nu plecase de la Steaua, iar dânsul m-a pus în legătură cu Ion Toma, președintele centrului de copii și juniori. Ulterior, am vorbit cu domnul Valeriu Argăseală și am primit confirmarea pentru participarea la turneu. Va fi prima ediție, una pilot aș putea spune. Anul viitor vreau să am cel puțin de două ori mai multe echipe participante, de prin Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe Unite și alte țări din Asia. În primăvară, am organizat și primă ligă de juniori U16 și U14 din Oman, la care au avut drept de participare și jucătorii expatriați”, a dezvăluit severineanul Tufar.  

Pe lângă Adiso Academy Muscat și Steaua București, la turneul U16 din capitala Omanului vor mai participa Academia Arsenal Londra din Muscat și Sport Club Muscat.

Ajuns în Oman în 2008, ca profesor de educație fizică și sport la un liceu din capitala țării, fostul atacant al divizionarei C CS Severnav Drobeta Turnu Severin, Adrian Tufar, și-a deschis ulterior o academie de fotbal în Muscat. În 2014, acesta și-a adus elevii în cantonament la Poiana Brașov, iar în această vară s-au pregătit la Băile Herculane, unde au disputat mai multe amicale cu echipele din zonă.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele