Steaua i-a luat numărul 9 lui Mihai Costea!** Cine va fi noul STAR din Ghencea

Steaua i-a luat numărul 9 lui Mihai Costea!** Cine va fi noul STAR din Ghencea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Venirea lui Laurențiu Reghecampf la Steaua alimentează zvonurile care dau ca incert viitorul fraților Costea în Ghencea. Cu toate că noul tehnician a declarat public că nu are resentimente față de cei doi după conflictul de la Craiova, se pare că Mihai Costea plătește deja episodul de indisciplină din trecut.

Brazilianul Adi Rocha, atacantul adus de Reghe de la Concordia Chiajna, a primit deja primul semn de prețuire din partea conducerii Stelei și, implicit, din partea antrenorului care l-a adus în România. Astfel, managerul general Mihai Stoica a fost surprins ieri dimineață, la hotelul Radisson Blu din București, cu un tricou al Stelei pe care era inscripționat numărul 9 și numele Rocha. Totul în condițiile în care acest număr a fost purtat în sezonul recent încheiat de Mihai Costea, al doilea golgheter al echipei. Contactat de ProSport, Mihai a refuzat să dezvolte subiectul. „Nu știu dacă mi s-a luat numărul 9, mie nu mi-a zis nimeni nimic. I l-au dat lui Rocha? Nu știu, nu comentez”, a spus atacantul. Potrivit surselor din cadrul echipei, Rocha a dorit să aibă la Steaua același număr, 9, pe care l-a avut în returul petrecut la Chiajna.

Florin Costea și-a cedat numărul de bunăvoie

Coincidența face ca Mihai să nu fie primul dintre frații Costea care să fi fost implicat într-un astfel de episod. Florin, cel care în turul sezonului trecut a jucat cu „7” pe tricou, i-a cedat de bunăvoie numărul lui Alexandru Chipciu în iarnă, atunci când mijlocașul a fost transferat de la FC Brașov. Florin Costea a preferat să îmbrace tricoul cu numărul 29, cifra fiind data la care și-a conoscut logodnica, pe handbalista Ada Nechita, dar și ziua în care s-a născut fratele său, Mihai. (n.r. – 29.05.1988)

7 goluri a marcat Mihai Costea pentru Steaua în cele 32 de meciuri jucate pentru Steaua

8 goluri a marcat Adi Rocha pentru Concordia Chiajna în 15 partide

Achitat în dosarul schimbului de terenuri

Tipic românesc. Gigi Becali a așteptat 16 ani să afle că este nevinovat în cazul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale. Patronul Stelei și MApN-ul au fost găsiți nevinovați pentru faptul că Becali a oferit 28 de hectare ministerului la Ștefănești, primind în schimb, un teren de 28 de hectare în Pipera, unde metrul pătrat era mai scump.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele