Steaua – FC Comercial 2-2!** Costea, primul gol în tricoul steliștilor! Vezi cum au marcat jucătorii lui Roni Levi

Autori: Cosmin Boghiu, Florin Marian Publicat: 04 Jul. 2011, 21:08 Actualizat: 04 Jul. 2011, 21:36 Liga 1

Steaua s-a deplasat 90 de kilometri de la hotelul în care
locuiește în Austria pentru a disputa un amical cu o formație din
liga județeană braziliană, FC Comercial. Adversara roș-albaștrilor,
antrenată de Marcio Fernandes, fost antrenor al lui Neymar și
Robinho la Santos, nu a pus mari probleme Stelei, în ciuda scorului
final, 2-2.

Singurul lucru interesant la echipa braziliană a fost gestul de
la începutul meciului, când toți jucătorii s-au rugat la mijlocul
terenului. Numai că Dumnezeu l-a binecuvântat pe un român, anume
Bicfalvi, cu un șut senzațional. Mijlocașul adus de Hagi a reușit
poate cel mai frumos gol din cariera lui, după ce, în prealabil,
brazilienilor li se anulase o reușită din cauza ofsaidului în care
se afla jucătorul de la Comercial. Eric a deschis scorul cu un șut
de pe loc, de la 25 de metri, mingea lovind bara și intrând apoi în
poarta apărată de Alex.

Roni Levi a fost destul de activ pe margine, principalul său
client fiind Rusescu. „Ruse, de ce nu faci presing, de ce nu alergi
spre minge?”, a țipat tehnicianul israelian. De altfel, în minutul
36, antrenorul l-a și schimbat pe Raul cu Mihai Costea. Și nu a
fost singurul care a pățit-o. Brandan a fost scos și el de pe teren
patru minute mai târziu, pe același motiv.

Costea, primul gol la
Steaua

Modificări au mai fost și după pauză, însă tot Steaua a fost echipa
mai bună, mai prezentă. Costea a reușit și el o fază frumoasă,
marcând pentru 2-0, după care meciul n-a mai impresionat cu nimic.
Asta până la golul de 2-1, picat neașteptat în poarta nefericitului
Cojocaru. Apoi brazilienii au egalat dintr-un penalty obținut ușor
din cauza unei ezitări a lui Gardoș. „Ce înseamnă asta?!”, a țipat
Levi la elevul său. Impresia generală a fost că începe să se
închege sistemul lui Levi, un 4-4-2 mobil, dar că achizițiile mai
au nevoie de timp pentru a se integra la Steaua.


Min. 90 S-a
terminat partida, Steaua nu reușește să învingă o echipă din ligile
inferioare ale Braziliei

Min. 86 GOL pentru
brazilieni. PENALTY pentru FC Comercial! Cojocaru este învins
pentru a doua oară în acest meci

Min. 83 Iulian Roșu primește într-o poziție
favorabilă, are în față un adversar, dar ratează driblingul

Min. 81 GOL FC
COMERCIAL! Brazilienii înscriu pentru prima dată în acest meci, cu
un șut de la 25 de metri, lateral dreapta. Cojocaru n-a mai putut
interveni

Min. 78 ⇔Iese Tătărușanu, intră
Cojocaru

Min. 77 Lovitură liberă pentru FC Comercial de
pe partea dreaptă, mingea este trimisă în centrul careului,
Tătărușanu iese din poartă și boxează

Min. 74 Tătărușanu este încercat din nou cu
șutul de la distanță, de această dată execuția a fost mult mai
periculoasă, stelistul s-a întins și a scos de la rădăcina
barei

Min. 74⇔ Intră puștiul Iulian Roșu, iese
Tatu

Min. 70 Șut periculos pentru poarta lui
Tătărușanu, de la 20 de metri, goalkeeper-ul Stelei reține în doi
timpi, ajutat însă și de plasamentul bun

Min. 67 Lovitură liberă pentru brazilieni de la
aproximativ 35 de metri, mingea este centrată în careu, dar
apărarea lui Levi își face datoria

Min. 66⇔ Levi mută din nou. Iese
Latovlevici, intră Lupu

Min. 63⇔ Intră Bejan și Rusescu, ies
Martinovic și Bilașco

Min. 60⇔ Gardoș intră din nou pe teren.
Iese Galamaz

Min. 57 ⇔O nouă schimbare la Steaua! Iese
Cristi Tănase, intră Băjenaru

Min. 52 Brazilienii își încearcă
norocul și de la distanță, balonul se duce însă mult peste poarta
steliștilor

Min. 48 GOL STEAUA!
Mihai Costea a reușit primul său gol în tricoul „roș-albaștrilor”.
Fostul „juvete” și-a driblat un adversar în careu și a tras cu
stângul sus, sub bară, cu efect interior


Capturi
DigiSport

Min. 46 Cea mai mare ocazie a brazilienilor.
Șut în cross de la 18 metri, mingea a trecut puțin pe lângă stâlpul
de la colțul lung, Tătărășanu n-a avut nicio reacție. ⇔ Iese Gardoș, intră
Iliev

Min. 46 A început
partea a doua

Min. 45 Se termină
prima parte, jucătorii lui Levi intră la cabine în avantaj, însă
evoluția n-a fost impresionantă

Min. 42 Tănase rămâne întins pe gazon, după un
contact dur cu un adversar. Decarul Stelei se ridică, dar pare
destul de debusolat de lovitura primită

Min. 39 ⇔ Nici Brandan n-a prins pauza. Levi l-a înlocuit
cu Dorinel Popa, pe fondul evoluției slabe

Min. 38 Lovitură de colț pentru FC Comercial,
mingea este centrată la prima bară, steliștii resping fără
probleme

Min. 36 Brandan este făcut K.O. de cotul unui
adversar, arbitrul n-a acordat însă nimic

Min. 35 ⇔Prima schimbare a lui Levi! Iese
Rusescu, intră Mihai Costea

Min. 30 Rusescu îl găsește excelent pe Tatu, pe
care îl lasă singur în banda dreaptă, brazilianul se mișcă însă
greoi și le dă ocazie celor de la Comercial să se replieze. Steaua
se alege totuși cu un corner

Min. 28 Raportul posesiei se schimbă, steliștii
sunt dominați de minute bune. Totuși, sud-americanii nu și-au creat
vreo ocazie de luat în seamă

Min. 26 Martinovic centrează la bara a doua
pentru Rusescu, fostul atacat la Unirii reia cu capul pe lângă,
talonat de un adversar

Min. 25 Tatu, lansat de Latovlevici cu o pasă
de 40 de metri, brazilianul a fost la un pas să ajungă la balon

Min. 23 Brandan are o intervenție energetică în
banda stângă, lovitură liberă pentru FC Comercial

Min. 20 Lovitura de la colț este executată de
Brandan, însă nici de această dată nu reușește o centrare foarte
bună. Jucătorii lui Levi își domină adversarii, stau destul de sus,
adr trebuie luată în calcul și valoarea celor de la Comercial

Min. 19 Tatu primeșteîn dreapta, brazilianul
Stelei încearcă centrarea, dar un compatriot respinge în corner

Min. 17 De lăudat evoluția lui Bicfalvi de până
acum. Pe lângă golul înscris, jucătorul Stelei a oferit multă
siguranță la centru terenului. Fostul jucător al Jiului a avut mai
multe intervenții foarte bune

Min. 16 Lovitură liberă penru Steaua de pe
partea dreaptă, Brandan centrează cu efect în careul mic,
adversarii îndepărtează însă pericolul

Min. 14 GOL STEAUA!
Bicfalvi prinde un șut fenomenal de la 25 de metri, direct în
vinclu. Execuția a fost asemănătoare cu cea de la primul său gol în
tricoul Stelei, cu Poli Iași, când antrenor era Gică
Hagi

Min. 11 Tănase primește în flancul stâng, intră
în centru și pasează pe poziție viitoare, Tatu este surprins de
intenția decarului stelist, ratează startul și mingea iese în afara
terenului

Min. 10 Ocazie mare pentru Steaua. Latovlevic
și Tănase pasează frumos în stânga, primul centrează foarte bine,
între fundași, Bilașco se înalță și reia cu capul, portarul lui
Comercial reține însă

Min. 9 Corner pentru Steaua, mingea este adusă
la 16 metri, Brandan trimite peste apărare pentru Rusescu, care
scoate la șut, dar brazilienii reacționează și recuperează

Min. 6 GOL anulat pentru brazilieni. Lovitură liberă
pentru Comercial de la aproape 25 de metri, mingea este centrată la
bara a doua, Tavarez își depășește adversarii și înscrie cu capul,
dar arbitrul anulează golul pe motiv de off-side. A fost greșeala
lui Gardoș, care l-a scăpat din marcaj pe jucătorul
brazilian

Min. 3 Atac periculos al Stelei, jucătorii lui
Levi ajung în careul advers în număr destul de mare, mingea ajunge
la Rusescu, care trage însă în blocajul unui adversar

Min. 1 A început meciul. Steliștii atacă în această
repriză de la dreapta la stânga


Steaua: Tătărușanu – Martinovici,
Gardoș, Galamaz, Latovlevici – Tatu, Brandan, Bicfalvi, Tănase –
Rusescu, Bilașco


UPDATE
19.00
Levi nu lasă loc de interpretări când
vine vorba de disciplină. Bănel Nicoliță și Răzvan Stanca au fost
excluși din lot pentru acest meci, după ce au întârziat plecarea
spre stadion. Cei doi au fost lăsați la hotel. Motivul întârzierii?
Stanca și Nicoliță sunt colegi de cameră și n-au putut să se
trezească din cauza oboselii.


Steaua va disputa în această seară primul amical din al doilea
stagiu de pregătire din Austria. Adversarii steliștilor vor fi
brazilienii de la FC Comercial, ocupanta locului doi din
campionatul Paulista, corespondentul ligii secunde la noi.

Meciul va începe la 19:30, ora Bucureștiului, fiind programat
mai devreme cu un sfert de oră față de cum fusese inițial și va fi
transmis în direct de Digi Sport.

Lotul
deplasat la Velden

Portari: Tătărușanu, Stanca, Cojocaru
Fundași: Galamaz, Gardoș, Iliev, Martinovic, V. Lupu, Latovlevici,
Brandan, G. Matei
Mijlocași: Cr. Tănase, Bicfalvi, D. Popa, Răduț, Nicoliță,
Băjenaru, Bejan, I. Roșu
Atacanți: Tatu, Bilașco, M. Costea, Rusescu

Cinci amicale pentru Steaua în al doilea stagiu:
AZI • ora 19:30 • Digi Sport Steaua – FC Comercial (din
Brazilia)

6 iulie Steaua – FC Krasnodar (din Rusia)

8 iulie Steaua – Hajduk Split (din Croația)

10 iulie Steaua – Bursaspor (din Turcia)

13 iulie Steaua – Ajax (din Olanda)

Autori: Cosmin Boghiu, Florin Marian Publicat: 04 Jul. 2011, 21:08 Actualizat: 04 Jul. 2011, 21:36 Liga 1
Pe aceeași temă
Divorţ BOMBĂ în showbiz! Şi-au spus adio după 17 ani! Copiii lor încă nu ştiu de despărţire
Divorţ BOMBĂ în showbiz! Şi-au spus adio după 17 ani! Copiii lor încă nu ştiu de despărţire
Ca la noi, la nimeni: România combate COVID-19 cu o măsură demontată şi de OMS
Ca la noi, la nimeni: România combate COVID-19 cu o măsură demontată şi de OMS
Spermatozoizii i-au păcălit pe oamenii de ştiinţă timp de 350 de ani
Spermatozoizii i-au păcălit pe oamenii de ştiinţă timp de 350 de ani
Apel disperat la fanii lui Dinamo! „Ce mai asteptati, nu va inteleg?!” Prunea iese la ATAC! Cine a ‘distrus’ clubul din Stefan cel Mare: „Va are cu ceva la mana?”
Apel disperat la fanii lui Dinamo! „Ce mai asteptati, nu va inteleg?!” Prunea iese la ATAC! Cine a ‘distrus’ clubul ...
Dana Săvuică, look ca al lui Marilyn Monroe, pe plajă. Cum arată vedeta la 50 de ani în costum de baie
Dana Săvuică, look ca al lui Marilyn Monroe, pe plajă. Cum arată vedeta la 50 de ani în costum de baie
TOP 30 - Gafe vestimentare ale vedetelor din România. Și-au arătat intimitățile din greșeală
TOP 30 - Gafe vestimentare ale vedetelor din România. Și-au arătat intimitățile din greșeală
Prin ce a trecut o tânără poliţistă, infiltrată printre traficanţi. Adevăraţii interlopi erau capii Poliţiei
Prin ce a trecut o tânără poliţistă, infiltrată printre traficanţi. Adevăraţii interlopi erau capii Poliţiei
În sfârșit, vești bune! Ludovic Orban a făcut anunțul!
În sfârșit, vești bune! Ludovic Orban a făcut anunțul!
Spioana crescută la MÂNĂSTIRE care a SEDUS mii de bărbaţi. ''Tehnica'' pe care o folosea pe ei este INCREDIBILĂ
Spioana crescută la MÂNĂSTIRE care a SEDUS mii de bărbaţi. ''Tehnica'' pe care o folosea pe ei este INCREDIBILĂ
Primele declarații are presupusului criminal al lui Emi Pian: „Au vrut să-mi curețe viața” / VIDEO
Primele declarații are presupusului criminal al lui Emi Pian: „Au vrut să-mi curețe viața” / VIDEO
SECRETUL ținut ascuns de Emi Pian. S-a aflat câți bani făcea pe zi. Suma e șocantă!
SECRETUL ținut ascuns de Emi Pian. S-a aflat câți bani făcea pe zi. Suma e șocantă!
Ce înseamnă dacă te uiți la ceas la ora 11:11. Singurul moment al zilei când se întâmplă asta
Ce înseamnă dacă te uiți la ceas la ora 11:11. Singurul moment al zilei când se întâmplă asta
Anunţ de ultim moment: Vin BANI de la guvern. Mii de români se pregătesc deja. Cum poţi obţine banii
Anunţ de ultim moment: Vin BANI de la guvern. Mii de români se pregătesc deja. Cum poţi obţine banii
Lavinia Pîrva, super sexy în costum de baie, după ce a slăbit 30 de kilograme
Lavinia Pîrva, super sexy în costum de baie, după ce a slăbit 30 de kilograme
Ce s-a întâmplat cu Daewoo CIELO, mașina străină pe care toți românii și-o doreau în anii ’90?
Ce s-a întâmplat cu Daewoo CIELO, mașina străină pe care toți românii și-o doreau în anii ’90?
Tăia un copac cu drujba când a auzit un țipăt. A scăpat unealta de spaimă când a văzut ce e
Tăia un copac cu drujba când a auzit un țipăt. A scăpat unealta de spaimă când a văzut ce e
Îţi vei putea înlocui buletinul actual cu o carte electronică de identitate. Ce date vor mai fi trecute pe cip
Îţi vei putea înlocui buletinul actual cu o carte electronică de identitate. Ce date vor mai fi trecute pe cip
Emi Pian, mesaj tulburător către interlopul care l-a căsăpit în plină. Ce au descoperit in telefonul lui Emi
Emi Pian, mesaj tulburător către interlopul care l-a căsăpit în plină. Ce au descoperit in telefonul lui Emi
Andreea Bălan, imagini interzise în mare! Credea că nu o vede nimeni
Andreea Bălan, imagini interzise în mare! Credea că nu o vede nimeni
Este unul dintre cei mai iubiti actori, dar a ajuns de nerecunoscut. Cât de diferit arată arata acum. Ce s-a intamplat cu el?
Este unul dintre cei mai iubiti actori, dar a ajuns de nerecunoscut. Cât de diferit arată arata acum. Ce s-a intamplat ...
Sunt interese mari la mijloc? DEZVĂLUIRI: Ce vor de fapt ruşii, chinezii, francezii şi americanii de la Liban şi ce rol a avut explozia masivă din Beirut
Sunt interese mari la mijloc? DEZVĂLUIRI: Ce vor de fapt ruşii, chinezii, francezii şi americanii de la Liban şi ce rol ...
Cine este tânărul suspectat de crima lui Emi Pian. Richard Emanuel Gheorghe nu are antecedente penale
Cine este tânărul suspectat de crima lui Emi Pian. Richard Emanuel Gheorghe nu are antecedente penale
Andreea Balan rupta cu bataia, marturisiri cutremuratoare
Andreea Balan rupta cu bataia, marturisiri cutremuratoare
Ellen DeGeneres este susţinută de soţia sa, Portia de Rossi, în scandalul care implică cel mai popular show TV din America
Ellen DeGeneres este susţinută de soţia sa, Portia de Rossi, în scandalul care implică cel mai popular show TV din America
Care este, de fapt, stadiul lucrărilor la pasajul Doamna Ghica - VIDEO
Care este, de fapt, stadiul lucrărilor la pasajul Doamna Ghica - VIDEO
FOTO. Cele mai hot apariții ale Simonei Trașcă. Ipostaze incendiare în costum de baie
FOTO. Cele mai hot apariții ale Simonei Trașcă. Ipostaze incendiare în costum de baie
FOTO. Imagini incendiare cu Dana Săvuică, la 50 de ani! Pictorial fierbinte cu prima româncă din Playboy
FOTO. Imagini incendiare cu Dana Săvuică, la 50 de ani! Pictorial fierbinte cu prima româncă din Playboy