Steaua – Astra 1-1!** Ilie a demisionat!

Steaua - Astra 1-1!** Ilie a demisionat!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ilie Dumitrescu a demisionat aseară de la Steaua după ce echipa
sa a obținut doar o remiză, 1-1, în Ghencea, cu Astra. Tehnicianul
a renunțat la presiunea spectatorilor, care i-au cerut să plece.
Ime­diat după această decizie, conducătorii de la Steaua l-au sunat
pe Hagi. Favorit la preluarea funcției pare a fi însă Dan
Petrescu!

Cel puțin în prima repriză, Steaua n-a însemnat decât centrarea
lui Dodel, care începe să și merite numărul 10, și golul cu capul
al lui Kapetanos din minutul 17. În rest, foarte puțin fotbal și
mai mult o luptă surdă, cu niște ploieșteni apatici și lipsiți de
orice vlagă, semne care confirmă zvonurile conform cărora Selymes
își stoarce jucătorii la antrenamentele zilnice.

Mai mult, în minutul 34, Steaua a dovedit din nou nesiguranță
într-o apărare care suferă schimbări continue și Fatai a fost la un
pas să egaleze, dar șutul său de la 16 metri a fost prins în
ultimul moment de Tătărușanu.

Mățel a
înmormântat Ghencea

Roș-albaștrii n-au arătat mai bine după pauză, ba dimpotrivă.
Băieții lui Ilie Dumitrescu, în loc să încerce să rezolve meciul,
au intrat cu mentalitate de echipă mică, decisă să-și conserve
prețiosul 1-0. Și acest lucru i-a iritat pe cei aproximativ 6.000
de spectatori care, pe lângă frig, au fost nevoiți să îndure și 25
de minute de dominare a Astrei.

Cum norocul îi mai răsplătește câteodată și pe cei îndrăzneți,
Mățel a înmormântat Ghencea în minutul 71, când a transformat
perfect o lovitură liberă de la marginea careului. Steaua s-a
aruncat apoi în atac, roș-albaștrii au acuzat un penalty neacordat
la Bicfalvi.

Fatai
putea aduce victoria Astrei

Pe fondul dominării steliste, totuși ploieștenii au fost aproape
de a da lovitura de grație. Cu trei minute înainte de final, Fatai
a ratat o superocazie, iar publicul a început apoi să-i strige
demisia lui Ilie Dumitrescu. Acesta a renunțat la post după meci.
Gigi Becali n-a făcut niciun efort să-l oprească. Patronul se
gândește deja la înlocuitor.¢

1 gol a reușit
Mățel în cariera sa în Liga I și acesta marcat aseară contra
Stelei

0 Astra e singura
echipă din Liga I care nu a înregistrat nicio victorie în cele 8
etape

„Sunt un fraier. Mă nenorocesc pe banii
mei”
, Gigi Becali, patron Steaua

Selymes,
nervos pe Tudor

Tehnicianul oaspeților a fost nervos la primul său meci pe banca
tehnică împotriva Stelei. Selymes l-a certat încă din primul minut
pe Claudiu Tudor, care a fost înlocuit în minutul 28 de Strătilă,
jucător achiziționat din Ghencea. Supărat din cauza schimbării,
mijlocașul nici măcar n-a mai dat mâna cu antrenorul.

Ilie,
spionat de cei de la Napoli

Duelul dintre foștii colegi din „Generația de Aur”, Dumitrescu
și Selymes, a fost urmărit și de doi emisari ai clubului Napoli.
Cel mai probabil, la sfârșitul săptămânii viitoare, antrenorul
Stelei îl va trimite în Italia pe Leo Strizu pentru a urmări și el
partida Napoli – Chievo. Meciul dintre Steaua și Napoli se va
disputa săptămâna viitoare, în direct pe Pro TV.

Ilie nu
mai câștigase de 4 meciuri

Ilie Dumitrescu, al doilea antrenor pe care l-a avut Steaua în
acest sezon, a rezistat pe bancă 41 de zile, interval în care a
disputat opt partide: cinci în Liga I și trei în Europa League.
Bilanțul este dezamăgitor pentru o echipă de talia roș-albaștrilor.
Calificarea cu emoții în grupele Europa League a fost umbrită de
eșecul la scor înregistrat cu FC Liverpool, iar în campionat încă
se mai vorbește de înfrângerea șocantă de la Urziceni, în fața unei
echipe încropite cu 24 de ore înaintea partidei.

∞Steaua – Victoria Brănești 2-1 (Liga I)
∞Steaua – Grasshopper Zürich 1-0 (Europa League)
∞FC Vaslui – Steaua 0-3 (Liga I)
∞Grasshoppers Zürich – Steaua 1-0 (Europa League)
∞Steaua – Poli Timișoara 1-1 (Liga I)
∞Unirea Urziceni – Steaua 1-0 (Liga I)
∞Liverpool – Steaua 4-1 (Europa League)
∞Steaua – Astra Ploiești 1-1 (Liga I)

Bilanț: 8
3 2 3 9-9


CLICK AICI PENTRU ECHIPE SI COMENTARIUL MINUT
CU MINUT AL MECIULUI

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×