Steaua amenință cu silenzio stampa! Vicecampionii, pe „mute” din cauza lui Șumi. Anunțul făcut astăzi

Redactor:
Andrei Pal
Steaua amenință cu silenzio stampa! Vicecampionii, pe
  • Publicat:
  • Actualizat:

Clubul FC Steaua București a anunțat, luni, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina oficială de Facebook, că staff-ul și jucătorii vor intra în „silenzio stampa” dacă, atitudinea mass media față de atacurile „unui personaj din fotbalul românesc„, nu se va schimba.

Conducătorii Stelei precizează însă că este vorba doar de perioada de desfășurare a cantonamentelor, urmând ca la începutul noului sezon din Liga 1 jucătorii și oficialii vicecampioanei Românie să vorbească doar cu jurnaliștii posturilor de televiziune care dețin drepturi pentru difuzarea meciurilor din Liga 1.

Deși nu este numit în comunicatul emis de clubul Steaua, foarte probabil „personajul” la care se face referire este tehnicianul Astrei Giurgiu, Marius Șumudică, iar în comunicat se face și o referire la suspendarea primită de acesta pentru că a pariat pe două partide din Liga 1, în sezonul trecut.

Redăm, mai jos, comunicatul integral postat de clubul FC Steaua București:

„Deși în ultima perioadă s-au intensificat atacurile unui anumit personaj la adresa FC Steaua Bucuresti, am considerat că nu este oportun să răspundem provocărilor, preferând să tratăm cu indiferență aceste derapaje.

Văzând, însă, că mass media continuă să promoveze comportamentul nepotrivit al unei persoane care a încalcat în mod evident atât regulamentele fotbalistice, cât și conduita morală, pe fondul unei indiferențe totale din partea structurilor de conducere a fotbalului românesc, am ajuns la concluzia că singurul mod în care putem protesta este intrarea în „silenzio stampa”.

Această decizie va intra în vigoare DACĂ‚ nu vom observa o schimbare de atitudine a mass media vizavi de aceste atacuri și va fi valabilă până la începutul sezonului oficial, atunci cand, în conformitate cu Regulamentul Media al Ligii Profesioniste de Fotbal, clubul nostru va respecta cu strictețe obligațiile contractuale față de deținătorii de drepturi„, se arată în comunicatul Stelei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×