Steaua a tremurat, Gigi a mai găsit un „mort”: „N-am avut atacanți!”** Becali a tăiat un jucător de pe lista neagră

Redactor:
Robert Zamfir
Steaua a tremurat, Gigi a mai găsit un
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a câștigat cu greu în fața celor de la Chiajna, iar Becali a găsit încă o „victimă”, dar și un jucător despre care spune că l-a surprins

„Ă‚știa de la Chiajna și-au dat săracii viața, ei nu pot mai mult. E dat dracului fotbalul ăsta, dacă dădeau acel gol se termină. N-am avut atacanți, Mihai Costea mort a fost. Am dominat jocul, n-am avut mintea limpede, trebuia ca scorul să fie mai mare. A făcut un meci de senzație Tănase, m-a încântat, nu mă așteptam, pentru că de ce? Nu credeam că va reveni așa repede după aceea accidentare. Meciul ăla cu Maccabi ne-a epuizat”,
a declarat Gigi Becali la DigiSport.

Rusescu s-a salvat!

„Mie îmi place mult mai mult ca Brandan să joace fundaș central. El e mai tehnic, mie îmi plac fundașii care ies cu mingea la picior. Dan Petrescu mi-a zis că joacă peste tot, dar că e fundaș stânga. Cum mi-a zis și de Rusescu: „Bă, Gigi, el trebuie să vină din banda stângă și să tragă, asta e calitatea lui”. Așa a făcut acum și a dat gol. M-am gândit să-l dau afară în iarnă, dar după golul ăsta m-am răzgândit. Am fost pe la echipă, e un copil atât de cuminte…m-ar bate Dumnezeu dacă l-aș da afară. Mi-am zis: „Mă, cum să dau eu afară un copil așa cuminte?”

Steaua: Tătărușanu – Martinovici (Emeghara ’90), Geraldo, Brandan, Latovlevici – Bălan (Năstăsie ’37), Bicfalvi, Bourceanu, Tănase – Florin Costea (Rusescu ’46), Mihai Costea,. Antrenor: Ilie Stan

Concordia Chiajna: Niță – Dumitrescu (Dima ’30), Mamele, Bozga, Vitinha – Muzac (Mihalcea ’77) – Vl. Munteanu (Bîră ’64), C. Iliescu, S Pană, Ad Popa – Bălțoi. Antrenor: Laurențiu Diniță

Cartonașe galbene: Bozga ’39

Arbitri: Marius Bocăneală – Ionel Popa, Sebastian Gheorghe – Mugurel Vădan

Observatori: Dan Lăzărescu, Ionuț Calancia.

Abia revenit pe teren după o accidentare, Tiberiu Bălan a suferit o recidivă și a fost înlocuit în minutul 37. De asemenea, Novak Martinovici a fost înlocuit din cauza unei accidentări. În meciul cu Maccabi Haifa, Ilie Stan a fost nevoit să facă două înlocuiri tot în prima repriză, când au fost schimbați Gardoș și Tatu.

Jucătorii steliști au ieșit pe teren având tricouri pe care scria: „Stop violență; Alături de Gala”.

Suporterii de la tribuna a doua au afișat un banner de circa 15 metri pe care scria: „Respect Martinovici” și au arborat drapelul Serbiei.

Partida a fost urmărită și de fostul antrenor stelist Cosmin Olăroiu, care a astat alături de finanțatorul Gigi Becali.

La meci au asistat circa 12.000 de suporteri, din care circa 30 de fani ai Concordiei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen