Steaua a anunțat oficial încetarea colaborării cu tehnicianul Constantin Gâlcă

  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Steaua a anunțat oficial, marți, încetarea colaborării cu tehnicianul Constantin Gâlcă, care a reușit câștigarea celor trei competiții interne, campionatul, Cupa României – Timișoreana și Cupa Ligii Adeplast, în acest sezon, informează site-ul oficial al „roș-albaștrilor”.

Sursa citată notează că și colaboratorii lui Gâlcă, Dumitru Uzunea, Laurențiu Roșu, Julian Jimenez, Oscar Brau Perez, Gabriel Dumitrescu și Ștefan Preda, își vor rezilia angajamentele în perioada următoare.

FC Steaua a anunțat că noul staf tehnic va fi anunțat în zilele următoare, dar finanțatorul Gigi Becali a spus de mai mult timp că antrenorul echipei este Mirel Rădoi.

Constantin Gâlcă (43 de ani) a fost numit în funcția de antrenor al FC Steaua în 2 iunie 2014.

Mirel Rădoi, în vârstă de 34 de ani, a evoluat ultima oară ca fundaș la gruparea saudită Al Arabi, după ce a jucat la Steaua în perioada 2000-2009.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor

Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1

Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!

Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?

Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie

Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...

Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!

Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei

CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar

Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum

Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței

F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1

Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ

Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii

Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup