Stare de asediu în Giulești

Stare de asediu în Giulești
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapid – Steaua pare un meci din care incidentele din tribune nu au cum să lipsească. Atenți ca pe stadion să nu mai intre nimeni cu brichete, forțele de ordine au omis ceva mult mai grav.
Torțele și petardele au fost pe Giulești ca și cum ar fi făcut parte din arsenalul permis suporterilor. Mai întâi, rapidiștii au aprins torțe în peluza lor, atrăgând și mai mult atenția unui banner cu dedicație: „Dintr-un buget de austeritate am făcut numai pătrate”. Riposta steliștilor a fost mult mai dură. Ei au aruncat două petarde înspre tribuna zero, una dintre ele explodând în mjlocul fanilor rapidiști. În momentul acela, giuleștenii au luat efectiv foc, sărind spre gardul despărțitor.

Mitică era să fie linșat de suporteri

O altă parte a suporterilor și-a vărsat năduful pe președintele Ligii, Dumitru Dragomir, căruia i-au cerut, printre înjurături de mamă și familie, să dispună evacuarea dușmanilor. Roșu la față și speriat de perspectivele unei bătăi pe care ar fi vrut să i-o aplice fanii furioși, Mitică a plecat din tribună și s-a întors abia după calmarea spiritelor.
Interesant este că în tot acest timp cât au durat incidentele în tribună, pe teren s-a jucat, arbitrul Alexandru Tudor nedând niciun semn că ar vrea să întrerupă partida. Abia după ce Cons-tantin Zotta a coborât pentru a discuta cu observatorul, Tudor a venit la margine, unde a aflat ce s-a petrecut în tribună. Prin intermediul crainicului, el a anunțat că, dacă se mai întâmplă ceva, va întrerupe partida.

Amenințări cu oprirea meciului
Interesant este că în tot acest timp cât au durat incidentele în tribună, pe teren s-a jucat, arbitrul Alexandru Tudor nedând niciun semn că ar vrea să întrerupă partida. Abia după ce Constantin Zotta a coborât pentru a discuta cu observatorul, Tudor a venit la margine, unde a aflat ce s-a petrecut în tribună. Prin intermediul crainicului, el a anunțat că, dacă se mai întâmplă ceva, va întrerupe partida.

S-au pierdut chibriturile!
Pentru a evita scandalul de anul trecut, atunci când Rapid a pierdut meciul cu Steaua la masa verde, giuleștenii au decis ca suporterii să nu mai intre pe stadion cu brichete, în locul lor urmând să primească chibrituri. Deși au plătit 15 milioane pentru achiziționarea acestora, cutiile de chibrituri nu au mai ajuns la suporteri, vinovați fiind considerați jandarmii, care nu le-au mai distribuit.

Rădoi, înjurat de la încălzire
Ca de obicei, căpitanul Stelei a beneficiat de un tratament aparte pe stadionul din Giulești. Astfel, Mirel Rădoi a fost primit de galeria giuleștenilor cu un potop de înjurături încă din momentul în care a ieșit de la vestiare. De asemenea, înainte de meci, jucătorii Rapidului au scandat alături de fani împotriva echipei din Ghencea.

 

"Ce mi-a fost dat să aud întrece orice limită. Sunt chiar șocat de înjurăturile din tribună." – George Ogăraru, fundaș Steaua

"Dacă se vor comporta așa și data viitoare când vor veni în Giulești – îi vom băga în cușcă de fier, nu de plastic! Suporterii Stelei au aprins torțe și ne-au provocat tot timpul." – Nae Manea, director general adjunct Rapid

"Dacă o să primim amendă pentru torțele aprinse de suporteri, nu știu de unde o să plătim." – Vasile Maftei, fundaș Rapid

 

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
S-a terminat pentru ILIESCU. S-a decis oficial azi, 26 aprilie. Breaking News
S-a terminat pentru ILIESCU. S-a decis oficial azi, 26 aprilie. Breaking News
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele